G4Media.ro

Un bebeluș de trei zile și alți 177 migranți au fost salvați…

sursa foto: © Viorel Dudau | Dreamstime.com

Un bebeluș de trei zile și alți 177 migranți au fost salvați de un ONG din Mediterana centrală: ”Erau uzi, aveau rău de mare şi erau deshidratați”

Un număr de 178 de migranţi au fost salvaţi în Marea Mediterană de organizaţia umanitară Sea Eye, care a anunţat luni că printre aceştia se află o familie cu un bebeluş de trei zile, care a fost evacuată pe insula italiană Lampedusa (sud), relatează EFE, citată de Agerpres.

Migranţii au fost găsiţi în cinci ambarcaţiuni diferite în cursul weekendului în apele Mediteranei centrale, în condiţii meteorologice dificile.

Într-o operaţiune comună cu organizaţia neguvernamentală Sea-Watch, Sea-Eye 4 a salvat iniţial 122 de persoane în patru operaţiuni, a indicat organizaţia într-un comunicat.

Apoi, în noaptea de duminică spre luni, a efectuat o altă operaţiune de salvare a 56 de persoane aflate într-o ambarcaţiune improvizată, în pericol din cauza vântului puternic şi a valurilor mari. Printre acestea se afla şi un bebeluş de trei zile, care a trebuit tratat pentru o infecţie.

„Pentru copil şi familia sa a fost organizată o evacuare medicală în apropiere de Lampedusa împreună cu paza de coastă italiană”, a explicat ONG-ul.

Unul dintre medicii aflaţi la bordul vasului de salvare, Patricia Darlington, a explicat că migranţii „erau uzi, aveau rău de mare şi erau deshidrataţi”, iar mulţi dintre ei erau „slabi şi epuizaţi”, după ce s-au aflat în larg cel puţin 12 ore.

După aceste operaţiuni de salvare, Sea-Eye 4 se îndreaptă spre Vibo Valencia, portul desemnat de autorităţile italiene, la aproximativ 460 de kilometri distanţă.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.