G4Media.ro

Un bloc de gheață cu o suprafață similară cu Los Angeles s-a…

Sursa foto: Unsplash/ Willian Justen de Vasconcellos

Un bloc de gheață cu o suprafață similară cu Los Angeles s-a desprins în Antarctica din cauza unui ”val de căldură fără precedent”

Un bloc de gheață cu o suprafaţă similară cu cea a oraşului Los Angeles s-a dezintegrat integral săptămâna trecută în estul Antarcticii, în urma unui val de ”căldură” fără precedent înregistrat în regiune, au precizat oamenii de ştiinţă, potrivit AFP.

”Prăbuşire totală a barierei de gheaţă Conger, din Antarctica de Est, pe 15 martie (circa 1.200 de kilometri pătraţi)”, a scris pe Twitter Catherine Colello Walker, cercetătoare în cadrul NASA, publicând imagini satelitare care au surprins fenomenul. Corespunde unei suprafeţe echivalente cu Los Angeles sau Roma, incomparabil mai mică însă decât aisbergurile cele mai mari.

Bariera de gheaţă, situată în ţinutul Wilkes, a început să se dezintegreze în urmă cu mai mulţi ani, dar săptămâna trecută a avut loc ”prăbuşirea finală”, a indicat pentru AFP Jonathan Wille, din cadrul Institutului de geoştiinţe ale mediului din Grenoble, evocând o ”legătură” cu valul de căldură ”fără precedent” înregistrat săptămâna trecută pe continentul îngheţat.

Potrivit National Ice Center, agenţia americană care monitorizează gheaţa plutitoare, dezintegrarea banchizei a dat naştere unui aisberg cu o lungime de aproape 30 de kilometri şi o lăţime de 18 kilometri, botezat C38, care s-a rupt apoi în două bucăţi.

Formarea aisbergurilor, denumită ”desprindere”, este un proces natural, dar încălzirea temperaturii aerului şi a apelor oceanelor contribuie la accelerarea acestuia, potrivit oamenilor de ştiinţă.

”Prăbuşirea barierei Conger este cu atât mai semnificativă întrucât coincide cu un fenomen de căldură extremă”, a subliniat pentru AFP Peter Davis, oceanograf în cadrul centrului de cercetare British Antarctic Survey.

O ”desprindere” nu înseamnă neapărat dezintegrarea totală a unui bariere de gheaţă, denumire dată prelungirii gheţarilor la suprafaţa mării.

Nu este pentru prima dată când o barieră din Antarctica se dezintegrează în totalitate. Astfel, în 2002, bariera Larsen B, mult mai mare, s-a prăbuşit, dar se afla pe Peninsula Antarctică, la capătul opus al continentului.

Bariera Conger ”este poate de dimensiuni mai mici, dar este situată în Estul Antarcticii, o regiune pe care o estimam ca fiind mai puţin vulnerabilă”, a comentat pe Twitter Andrew Mackintosh din cadrul Universităţii Monash, Australia. ”Este un semnal de alarmă”.

Estul continentului îngheţat, unde calota conţine o cantitate suficientă de gheaţă pentru a provoca o creştere a nivelului apelor mării cu mai multe zeci de metri, a întregistrat săptămâna trecută un val de căldură excepţională, care a uimit oamenii de ştiinţă, cu temperaturi cu până la 40 de grade Celsius mai mari decât nivelul normal pentru această perioadă a anului.

Deşi nu putem să atribuim producerea acestui eveniment schimbărilor climatice, intensificarea valurilor de căldură este în concordanţă cu previziunile oamenilor de ştiinţă.

Per ansamblu, Antarctica, la fel ca şi Arctica, se încălzesc mai repede decât media planetei, care s-a încălzit cu circa 1,1 grade Celsius de la debutul erei preindustriale.

”Dacă acest val de căldură este precursorul unor condiţii viitoare în regiune, atunci această desprindere este foarte semnificativă, iar cercetătorii vor face tot posibilul pentru a înţelege cum sunt legate aceste două evenimente”, a subliniat Peter Davis.

sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: Unsplash/ Willian Justen de Vasconcellos

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Rusii „e” de vina! Greta unde esti fa? Iar polueaza astia

  2. La noi a fost cea mai friguroasă lună martie.
    Ce spun climatologii despre războiul din ucraina încălzește sau nu?

  3. O să murim, dacă nu ne omoară Covidul ne va omora blocul de gheață.

  4. Mintea ta nu acceptă dovezi.

  5. Ne dă Putin nucleara până atunci.

  6. Dacii liberi nu cred in incalzirea globala, dar cred in schimb in tuneluri energetice ascunse sub Carpati. Romania – Gradina maicii Domnului!

  7. Pentru noi ăștia care nu trăim în America, cam ce unitate de comparație locală putem avea?
    Cam cât e un Los Angeles? De 3x București sau cum?
    Traduceți, dar faceți și adaptare.