Un botoșănean a găsit un bărbat dormind în mașina lui. Individul a fost amendat pentru încălcarea normelor de convieţuire socială și că nu purta mască
Un bărbat din Botoșani a sunat la 112 după ce dimineața a observat că în portbagajul mașinii sale doarme o persoană străină, relatează Observatorul Prahovean.
Proprietarul mașinii urma să plece spre locul de muncă, dar când s-a apropiat de mașina sa a descoperit că portbagajul era deschis. Inițial, acesta a crezut că a fost victima unor hoți. După ce a auzit un sforăit a deschis capota portbagajului și înăuntru a găsit o persoană dormind.
„Am fost solicitaţi pe Bulevardul Mihai Eminescu, unde o persoană a reclamat faptul că cineva dormea în portbagajul maşinii sale. Cele sesizate s-au confirmat, iar persoana respectivă, un tânăr de 31 de ani, din Botoşani, a fost sancţionat contravenţional cu 1000 de lei pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, precum şi cu 500 de lei pentru că nu purta mască de protecţie în contextul epidemiologic actual”, a precizat colonelul în rezervă Ioan Onuţu, directorul Poliţiei Locale Botoşani.
Foto: Poliția Locală Bacău
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii