Un britanic de 82 de ani este prima persoană din lume care a primit vaccinul AstraZeneca/Oxford
Brian Pinker, în vârstă de 82 de ani, a primit vaccinul la spitalul Universităţii Oxford la ora 07:30 (07:30 GMT), a anunţat Sistemul Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie, relatează Agerpres.
Pinker, originar din Oxford, s-a declarat mândru că a primit vaccinul în oraşul său natal, situat la 82 de kilometri nord de Londra.
„Sunt atât de încântat că primesc vaccinul anti-COVID19 astăzi (luni) şi sunt foarte mândru că este cel inventat la Oxford”, a precizat el.
Vaccinul, care a fost aprobat miercuri pentru utilizare de urgenţă de către organismul de reglementare britanic, Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi Produselor Medicale (MHRA), va fi în cele din urmă inoculat în peste 700 de centre de vaccinare, a anunţat NHS.
Actuali şi foşti angajaţi ai NHS au aplicat pentru a administra vaccinul şi zeci de mii de cadre şi-au finalizat deja instruirea online, a precizat NHS, care a afirmat că va oferi medicilor care lucrează în afara spitalelor un supliment de 10 lire sterline (13 dolari) pentru fiecare rezident al caselor de bătrâni vaccinat până la sfârşitul lunii ianuarie.
Sursa foto: captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu