G4Media.ro

Un campion de la Roland Garros munceşte pentru 450 de euro pe…

Un campion de la Roland Garros munceşte pentru 450 de euro pe lună într-un supermarket din Germania

Tenismenul german Kevin Krawietz, care în 2019 a câştigat alături de Andreas Mies proba masculină de dublu de la Roland Garros, s-a angajat pe timpul pandemiei de coronavirus ca asistent de vânzări la un supermarket din Munchen, cu un salariu lunar de 450 euro, relatează EFE, preluată de Agerpres.

Krawietz, 28 ani, nr. 13 ATP la dublu, a dezvăluit pentru revista Der Spiegel că de mai multe săptămâni lucrează la un supermarket unde se ocupă de aprovizionarea rafturilor cu cârnaţi şi brânză, sortarea cutiilor goale şi dezinfectarea coşurilor de cumpărături, începând cu ora 5:30 dimineaţa.

Ca urmare a suspendării turneelor de tenis din cauza pandemiei de coronavirus, Krawietz s-a gândit că are nevoie de o slujbă normală pentru o perioadă de timp şi prietenul său Hannes Wagner, fost jucător profesionist, a venit cu ideea de a lucra într-un supermarket.

”Mi-a spus că se plictiseşte şi că ia în considerare să lucreze la un supermarket unde să sorteze şi să aranjeze marfa pe rafturi. A spus-o în glumă”, a declarat tenismenul, care a adăugat că ideea s-a concretizat după ce logodnica sa a contactat o prietenă de la un lanţ de magazine, care se confrunta cu lipsă de personal. El a primit rapid două oferte şi a acceptat una dintre ele cu muncă part-time.

”A durat ceva până am ştiut unde trebuie să meargă produsele de băcănie. Directorul de filială a râs de noi că ne-a luat o oră să aranjăm un palet. Munca în sine nu este chiar epuizantă, dar este grea pentru că fac acelaşi lucru. De exemplu, un coleg de acolo a lucrat în ramură de 17 ani şi am foarte mult respect pentru asta”, a povestit Krawietz.

După ce Spiegel a publicat interviul, tenismenul german a fost sunat fără oprire la telefon tot weekend-ul: ”Nu credeam că va avea un asemenea ecou. Nu am dat mare atenţie slujbei pe care am făcut-o şi în interviu apărea doar o mică referinţă la asta. Dar toate reacţiile au fost pozitive şi totul este bine pentru mine”.

Krawietz plănuieşte să-şi apere titlul la Roland Garros în toamnă, dar nu crede că turneele se vor mai relua în acest an din cauza Covid-19. El joacă de 3-4 ori pe săptămână într-o sală, datorită unui permis special.

Foto: Jucătorul de tenis Kevin Krawietz / Sursa: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Bravo! Persoane oneste si cinstite nu se rusineaza a face o munca de”jos” si nu explodeaza de bucurie ca sunt campioni.

  2. Inca unu care incalca ordonanta militara… Arestat si amendat!

  3. Nu au toti norocul lui Halep, sa incheie zeci de contracte de publicitate, inclusiv pentru PSD.

  4. Poate 450 euro pe săptămână după taxe.Mai verificați!

  5. Daca ar primi 450 euro/ luna s-ar fi dus cu sclaviil a cules de sparanghel!
    Pentru ca unii au fugit deja de pe plantatie,si sunt cautati cu politia.
    Imi aduce aminte de filmele vesele despre sclavie din USA ,unde sclavii fugari erau vanati cu cainii.
    Nu mai sunt demult salarii de 450 euro/luna in Germania. Individul are un salariu de 450 euro/saptamana,care nici asta nu e mare,dar oricum….fi-ti mai atenti,numai puneti botul la orice!

    • @ipopescu
      E vorba de un asa-zis „minijob” (chiar asa se numeste in Germania) adica un contract part-time. Se munceste cam 48 de ore pe luna (mai precis 48,128 h) si la un tarif orar de la minimum 9,35 EUR la 10 EUR. Deci e vorba intr-adevar de 450 EUR/luna.
      Asa ca @ipopescu:
      1. Mai invatati ceva gramatica: „fi-ti mai atenti” e, de fapt, „fiti mai atenti”
      2. Nu va dati cu parerea unde nu va pricepeti

  6. E vorba de un contract part-time.

  7. :)) baiatu asta are in cont cateva sute de mii/mil de euro, daca ar trebui sa lucreze sa traiasca nu ar sta pe 450€.

  8. pt.msb
    1.450 euro/saptamana era in presa de ieri ca nu-lam scos din burta
    2.o sa fiu mai atent cand scriu