Un candidat afroamerican susţinut de Trump s-a retras din cursa pentru postul de guvernator al statului Carolina de Nord după o serie de postări controversate despre nazism şi sclavie pe un site pentru adulți
Candidatul republican la postul de guvernator al statului North Carolina Mark Robinson a respins apeluri la abandonarea cursei după dezvăluiri potrivit cărora ar fi făcut comentarii controversate despre sclavie şi s-ar fi prezentat drept un ”nazist negru” pe un site pornografic în urmă cu peste zece ani, relatează AFP, transmite News.ro.
Mark Robinson, un candidat republican în North Carolina, unul dintre cele mai disputate state în alegerile prezidenţiale, a exclus joi să se retragă, în pofida dezvăluirii de către CNN a acestor mesaje controversate despre nazism şi sclavie, pe care le-a publicat pe un site porno în anii 2010.
Republicanul, care se ambiţionează să devină primul guvernator afroamerican al acestui stat din sud-estul Americii – cu susţinerea lui Donald Trump, candidatul republican la preşedinţie – a dezminţit în mod categoric că este autorul mesajelor semnate cu pseudonim şi difuzate de CNN.
Într-un mesaj video, el a denunţat ”minciuni lascive de tabloide”. ”Noi rămânem în cursă”, a dat el asigurări
Republicanul, viceguvernatorul statului, a declanşat polemici prin declaraţii prin care a negat Holocaustul, l-a lăudat pe Adolf Hitler şi l-a atacat pe Martin Luther King.
Autorul mesajelor publicate în perioada 2008-2012, precizează CNN, se revendică în 2010 drept un ”nazist negru” şi se pronunţă în favoarea reintroducerii sclaviei.
DECLARAŢII INCENDIARE
În mai multe sondaje recente, Mark Robinson este devansat cu aproape zece puncte procentuale de candidatul democrat Josh Stein, actualul procuror general.
”Noi rămânem în această cursă. Suntem aici pentru a câştiga”, a dat asigurări Mark Robinson într-o înregistrare video publicată joi pe X. ”Iar noi ştim că, cu ajutorul vostru, vom reuşi”.
”Daţi-mi voie să vă asigur: lucrurile pe care le veţi vedea în acest reportaj nu sunt cuvintele lui Mark Robinson”, declară el. ”Îmi ştiţi vorbele. Îmi cunoaşteţi caracterul”.
CNN prezintă o serie de comentarii rasiste şi cu caracter sexual pe care Mark Robinson le-ar fi publicat pe forumul unui site pornografic în urmă cu peste zece ani.
Potrivit CNN, Mark Robinson ar fi scris că este excitat de amintirea femeilor pe care le spiona la duşuri în gimnaziu, pe când avea 14 ani şi că-i place pornografia transsexuală. El se prezenta drept ”pervers”, potrivit postului.
Agenţia americană de presă The Associated Press (AP) nu a reuşit să confirme din surse independente că Mark Robinson a scris şi postat aceste mesaje.
CNN precizează însă că a comparat detaliile contului de pe forumul site-ului prono cu alte conturi online deţinute de către Mark Robinson cu nume de utilizator, o adresă electonică cunoscută şi numele complet al acestuia.
Potrivit CNN, detaliile evocate de titularul contului corespund vârstei lui Mark Robinson, duratei căsătoriei sale şi altor informaţii biografice.
Postul a comparat, de asemenea, expresii frecvent folosite în profilul său public pe Twitter cu cele care apar în discuţii pe contul de pe site-ul porno.
Mark Robinson a făcut în trecut declaraţii incendiare care, potrivit adversarului său democrat Josh Stein, îl fac prea extremist pentru a conduce North Carolina.
Josh Stein şi aliaţii săi au citat în mai multe rânduri o postare pe Facebook din 2019 în care candidatul republican spunea că avortul în America constă în a ”ucide copilul pentru că (nu eşti) destul de responsabilă să-ţi ţii fusta jos”.
MARTIN LUTHER KING PE STEROIZI”
Donald Trump şi-a exprimat adesea susţinerea faţă de Mark Robinson – considerat o stea în ascensiune a Partidului Republican -, binecunoscut prin prin discursuri inflamate şi o retorică evocatoare.
Înaintea alegerilor primare din martie, la un miting la Greensboro, Donald Trump l-a catalogat pe Mark Robinson drept un ”Martin Luther King pe steroizi” din cauza telentului oratoric al acestuia.
Însă, în urma dezvăluirilor CNN, anturajul lui Donald Trump pare să se distanţeze de Mark Robinson.
O purtătoare de campanie a lui Donad Trump, Karoline Leavitt, declară AP că campania fostului preşedinte ”se concentrează asupra cuceririi Casei Albe şi salvării acestei ţări” şi cataloghează North Carolina drept o ”parte vitală a acestui plan”.
Karoline Leavitt opune apoi bilanţul economic al lui Donald Trump celui al Kamalei Harris, fără să menţioneze numele lui Mark Robinson şi nici să răspundă întrebării dacă îl va însoţi pe Donald Trump la un miting la Wilmington, sâmbătă, sau dacă a fost invitat să facă acest lucru.
Un purtător de cuvînt al campaniei Kamalei Harris, Ammar Moussa, a declarat pe X că „Donald Trump are o problemă cu Mark Robinson”, într-un mesaj însoţit de fotografie în care apar cei doi.
Mark Robinson, în vârstă de 56 de ani, a fost ales locotenent-guvernator de la prima candidatură la funcţie în 2020.
Un discurs de patru minute pe care l-a susţinut în faţa membrilor Consiliului Municipal din Greensboro pentru a apăra dreptul la arme de foc şi a deplânge ”diabolizarea” poliţiştilor a devenit viral, iar din acest motiv a fost numit în Consiliul de Administraţie al National Rifle Association (NRA) şi a obţinut o anumită popularitate în rândul alegătorilor conservatori.
Legislaţia statului North Carolina prevede că un candidat la postul de guvernator poate să se retragă cel mai târziu cu o zi înainte de distribuirea primelor buletine de vot prin corespondenţă, cerute de militari şi alegători din străinătate, când putea fi înlocuit.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank