G4Media.ro

Un „catalog de greşeli” la originea scandalului sângelui contaminat din Marea Britanie…

Sursa foto: Unsplash/ Hush Naidoo Jade Photography

Un „catalog de greşeli” la originea scandalului sângelui contaminat din Marea Britanie folosit timp de 20 de ani și soldat cu peste 3000 de morți

Ancheta publică asupra vastului scandal al sângelui contaminat folosit la transfuzii în Marea Britanie între anii 1970 şi 1990 şi soldat cu aproape 3.000 de morţi, a scos la iveală un „catalog de greşeli” din partea autorităţilor, transmite AFP care publică marţi principalele reproşuri aduse autorităţilor politice şi medicale, transmite Agerpres.

Riscuri ignorate

În timp ce riscurile legate de folosirea sângelui contaminat şi transmiterea unor boli, precum hepatita C, era cunoscut de la sfârşitul anilor 1940, ele au fost complet ignorate de Serviciului public Naţional de Sănătate (NHS), conform raportului întocmit în urma anchetei publice.

Starea sănătăţii donatorilor de sânge nu a fost suficient verificată înainte. Ca şi alte ţări, Marea Britanie importa sânge în special din SUA, unde donatorii erau plătiţi, dar printre persoanele care donau sânge se numărau deţinuţi şi membri ai unor grupuri sociale are prezentau riscuri ridicate de infecţii.

În pofida riscurilor, serviciile medicale au continuat să recolteze sânge din închisori până în 1984, „fără niciun efort real” de a exclude persoanele care consumau droguri sau născute cu boli de sânge. De asemenea, serviciile medicale nu au reacţionat suficient de repede când, în 1982, s-a stabilit posibilitatea transmiterii HIV prin sânge şi transfuzii.

„În loc să reducă riscurile, Marea Britanie le-a accentuat constant”, conform fostului judecător Brian Langstaff, care a prezidat ancheta publică.

Adevărul „ascuns”

De-a lungul anilor, guverne succesive au minimalizat acest scandal

„Această catastrofă nu a fost un accident. Contaminările s-au produs pentru că responsabilii – medici, serviciile de transfuzii de sânge şi guvernele succesive – nu au acordat prioritate siguranţei pacientului”, a acuzat luni Brian Langstaff.

În ani 1980 premierul Margaret Thatcher a refuzat orice discuţie pe tema despăgubirii victimelor, afirmând în 1989 că acestea „au primit cel mai bun tratament disponibil conform recomandărilor medicale pe atunci în vigoare”. Această frază a devenit o mantră a decidenţilor politici în următorii 20 de ani.

Raportul denunţă de asemenea o administraţie „în defensivă” de ani de zile, oficialii distrugând dovezi, iar guvernele refuzând orice anchetă publică până în 2017.

Experimente pe copii

Copiii cu hemofilie şcolarizaţi la Treloar College, situat în sudul Angliei şi specializat în educaţia şi tratamentul copiilor cu dizabilităţi sau bolnavi, au fost contaminaţi de transfuziile cu concentrate de factor de coagulare pe care le-au primit acolo. Fără a informa sau a obţine consimţământul familiilor lor, copiii au fost trataţi ca nişte „cobai”, subliniază raportul, medicii testând asupra lor mai multe tipuri de concentrate de factori de coagulare, ce erau considerate „riscante” sau chiar „inutile”.

Nu există nicio îndoială că personalul medical al unităţii de învăţământ cunoştea riscurile, conform concluziilor anchetei.

Din cei 122 de copii cu hemofilie şcolarizaţi la Treloar College între 1970 şi 1987, doar 30 sunt încă în viaţă. Aceasta va rămâne „o ruşine veşnică pentru noi”, a recunoscut luni prim-ministrul Rishi Sunak.

Victime trădate

În prezentarea raportului, Brian Langstaff a adus un omagiu victimelor şi apropiaţilor lor, care au fost „trădaţi” de medici şi de responsabilii politici. Unele dintre victime au aflat care a fost cauza infectării lor cu HIV sau cu virusul hepatitei C abia după mai mulţi ani.

Lor li s-a spus „cu cruzime” timp de ani de zile că au primit cel mai bun tratament sau au fost minţiţi când li s-a subliniat că testarea hepatitei C a fost introdusă abia din 1991, deşi exista deja în aproximativ douăzeci de ţări de mai mulţi ani.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...