Un centru comercial din Madrid oferă vizitatorilor posibilitatea de a schia când afară sunt 34 de grade Celsius

Îşi scot şlapii şi îmbracă un costum de schi, îşi închid clapetele clăparilor şi îşi pun mănuşile. Deşi sunt peste 30 de grade după-amiaza la Madrid, clienţii staţiunii de schi acoperite Snozone ignoră toropeala verii… şi întrebările legate de mediu, notează AFP, citată de Agerpres.

O briză rece îi cuprinde pe vizitatori încă din hol. După ursul polar de la intrare, rastelurile cu schiuri şi covoarele antiderapante îi transportă pe turişti într-un alt univers.

În Arroyomolinos, la 20 de kilometri sud de Madrid, centrul comercial Xanadu găzduieşte din 2003 Snozone, care oferă o pistă înclinată de 250 de metri lungime acoperită cu zăpadă artificială şi deschisă 365 de zile pe an, între orele 10:00 la 22:00.

Între un telescaun şi un teleschi, la -3 grade Celsius, circa 30 de schiori coboară panta imensului hangar, sub privirile amuzate ale spectatorilor adunaţi în spatele geamurilor.

Pentru două ore de schi, vizitatorii trebuie să plătească circa 40 de euro, incluzând echipamentul şi costumul.

– „Nu prea ecologic” –

„Clubul de Schi din Carcassonne” (sudul Franţei) vine aici de şapte ani, explică Thomas Barataud, monitor la staţiunea Les Angles din Pirineii Orientali: „pe vremuri, schiam vara pe gheţari, dar situaţia actuală face ca acest lucru să fie puţin complicat. Aici avem zăpadă tare şi frig pentru ca şi copiii să schieze, este minunat.”

Cei zece elevi din „secţiunea competiţie” vor exersa slalomul timp de o săptămână pe partea rezervată cluburilor, unde suprafaţa este foarte tare şi mai tehnică.

„Nu este prea ecologic”, recunoaşte acest instructor de 43 de ani, „dar noi căutăm performanţa şi schiul. Ne adaptăm la ceea ce ni se oferă, şi asta este o alternativă bună.”

„Când ieşim la ora 16:00, este ciudat, suntem în pantaloni scurţi şi şlapi!”, povesteşte el râzând.

Una dintre elevele sale, Cyrila Pena, descrie şi ea „un şoc termic”. „Seara, soarele ne loveşte direct în faţă”, declară aceasta.

Deşi adolescenta de 18 ani consideră că locul este „genial”, recunoaşte că: „atunci când le spun prietenilor mei, unii îmi spun ‘Dar nu ţi-e ruşine să schiezi în interior?'”.

„Îmi spun că, dacă generaţiile trecute ar fi fost mai atente la ecologie, am fi schiat pur şi simplu pe gheţari”, continuă ea. „Acum, suntem obligaţi să venim să schiem în interior, pentru că altfel, începem să punem schiurile în decembrie şi e prea târziu.”

Locul primeşte aproximativ 200.000 de persoane pe an, 1.800 în zilele bune.

– Frigider –

Sezonul de vârf este acelaşi ca pentru staţiunile montane, din octombrie până în martie, precizează directorul Snozone, Javier Villar: „Oamenii vin fie pentru că sunt începători şi vor să îşi recapete forma, fie pentru că sunt echipe de competiţie care călătoresc din Franţa, Anglia, toată Spania şi Andorra pentru a se pregăti, pentru că nu mai este zăpadă în munţi.”

Potrivit acestuia, consumul de apă este mult mai mic decât cel al unei săli de sport şi energia electrică reprezintă în special o cheltuială majoră: „este un frigider. Dacă ar trebui să oprim şi să răcim din nou, consumul energetic ar fi imens, de aceea suntem deschişi tot anul.”

Snozone a investit în panouri solare, o investiţie pe care o consideră „foarte rentabilă, nu doar în ceea ce priveşte amprenta de carbon, ci şi din punct de vedere economic.”

Grupul, care aparţine companiei imobiliare britanice Capital & Regional, deţine alte două staţiuni acoperite, ambele în Anglia.

Cea cea mai cunoscută staţie de schi acoperită din lume rămâne însă Ski Dubai, în Golf.

În timp ce afară vara madrilenă este sufocantă, în interior vizitatorilor le curge nasul.

Izan Romano, un zidar din Madrid în vârstă de 20 de ani, este un obişnuit la Snozone. Datorită abonamentului său anual de 600 de euro, el vine aici de patru-cinci ori pe săptămână.

„Vara, iarna, nu contează, există întotdeauna zăpadă, este bula mea de oxigen, uit de ce este afară”, şi în special de „cele 38 de grade de la mine de acasă.”

„Unii merg la piscină, eu iau maşina şi mă duc la zăpadă.” Şi mediul? „Nu mă gândesc la asta”, recunoaşte el.