Un cercetător ieșean explică mecanismele din spatele Ozempic, medicamentul folosit pentru slăbit. ”Controlează apetitul în jurul meselor, frecvența și cantitatea ingerată la o masă”

Prof.dr. Radu Iliescu, prorector al UMF Iași, specializat în farmacologie, susține că încă din anii 2000, de când obezitatea a devenit „noua pandemie”, se caută celebra pastila de slăbit, informează Ziarul de Iași.

Au fost investite miliarde de dolari în acest domeniu, s-au urmărit toate pistele care erau bine ancorate în fiziologie și care ar fi trebuit să dea rezultatele corespunzătoare, dar fără succes, până la momentul Ozempic.

„Este important de știut că pastilele pentru slăbit au fost «Sfântul Graal» pentru cercetarea medicală și farmaceutică de când a început pandemia de obezitate și toate medicamentele care au fost investigate în scopul acesta, până la cele actuale, au dat greș la proba terapeutică, în studiile clinice, deși erau piste foarte bune. Este o istorie lungă a încercărilor de combatere a obezității din acest punct de vedere, fiindcă aceasta stă la baza mortalității și din cauze cardiovasculare, inclusiv cancer sau diabet. Cumva, direct sau indirect, este responsabilă sau apare în mare parte a morților din lume”, a explicat prof.dr. Radu Iliescu.

Una dintre cele mai cunoscute „pastile de slăbit” care funcționau chiar ca un medicament a fost pe piață acum 10-15 ani. Este vorba de Orlistat, cu denumirea comercială Alli, care funcționa pe următorul principiu: se crea un inhibator de enzime astfel încât grăsimile să nu se depună pe intestine și de acolo să nu se absoarbă în organism. Întâi s-a dat cu prescripție medicală, apoi a putut fi luat direct din farmacie.

Însă efectele secundare erau înfiorătoare: grăsimile care nu se depuneau erau eliminate aproape instant din corp, sub formă de diaree, iar mulți pacienți s-au plâns de faptul că aceste efecte secundare erau intolerabile. Au fost și studii la momentul respectiv care au arătat că pastilele aveau un efect vizibil pentru slăbit, dar și pacienții care le foloseau ajungeau pur și simplu să nu mănânce sau să mănânce foarte puțin, de frica acelor efecte secundare.

Ozempicul, explică prof.dr. Radu Iliescu, funcționează cu hormoni din familia incretinelor, eliberați de intestin. Cercetătorul explică faptul că acestea sunt un mecanism fiziologic, endogen, cu care ne-am născut și pe care îl avem încă de la primele stadii ale evoluției umane. Acționează atât asupra sistemului digestiv, dar și asupra creierului, dând senzația de sațietate.

Prof.dr. Radu Iliescu explică că este important de înțeles faptul că acest sentiment de sațietate nu vine în general, în ansamblu, și te împiedică să mănânci, ci este o sațietate asociată cu momentul mesei, pur și simplu mănânci mai puțin la fiecare masă și te saturi mai repede.

Acești hormoni, incretinele, au fost descoperiți în ultimii zeci de ani în cercetarea fundamentală, dar efectul lor nu fusese asociat sau, mai bine spus, nu a fost pus în aplicare în zona practică.

Sunt două incretine folosite în aceste tipuri de tratament: analogi ai peptidei 1 asemănătoare glucagonului (GLP-1) și polipeptida insulinotropă dependentă de glucoză (GIP). Iar descoperirea utilizării lor a venit în pași mici, spune prof.dr. Radu Iliescu.

„La început, fiziologii au descoperit un aspect interesant, dar care părea că va fi folosit doar la congresele de specialitate. Și-au dat seama, pe animale, că dacă tu dai o cantitate echivalentă de glucoză pe cale orală, în grame, față de aceeași pe care o injectezi intravenos, cantitatea de insulină secretată la aceeași subiect e semnificativ mai mare atunci la administrare orală”, a punctat prof.dr. Radu Iliescu. Prin urmare, și prima formă de administrare a Ozempicului a fost intravenoasă.

„În primele studii când s-a văzut că scade glicemia, ceea ce este esențial, au observat că scade și greutatea. De ce scad oamenii în greutate? Rolul lor este să controleze apetitul în jurul meselor, frecvența și cantitatea ingerată la o masă. Sunt două bucle de reglare, dacă le putem numi așa, una mare, în care organismul reglează ce intră și ce iese pe termen lung, dacă iese mai puțin decât intră se acumulează: iar aici sunt mai mulți factori implicați. Apoi e controlul pe scurt, cum ar veni, când te oprești din mâncat și cât mănânci: asta spun incretinele creierului”, a mai punctat specialistul.