G4Media.ro

Un chirurg din Botoșani cere ca plata în sistemul de sănătate să…

Sursa foto; Monitorul de Botoșani

Un chirurg din Botoșani cere ca plata în sistemul de sănătate să se facă în funcție de activitate: ”Cine muncește, să primească bani cât muncește. În comunism se numea acord global. Ai tăiat 100 de copăcei primești atât, ai tăiat doi copăcei primești atât”

Unul dintre medicii cei mai experimentaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) „Mavromati” din Botoşani a lansat un atac fără precedent la adresa unora dintre doctorii care activează în cadrul celui mai mare spital din Moldova, scrie Monitorul de Botoșani. Situaţia financiară lunară a unităţii medicale, care arată că doar câteva dintre cele aproape 60 de secţii produc bani şi că unii medici vin la muncă doar „de formă”, au făcut ca chirurgul să iasă public cu o serie de declaraţii dure.

Medicul primar chirurg Iulian Preda spune că personalul de pe secția sa este solicitat la maxim și asistentele din secţie au 2.000 de zile de concediu de odihnă neluate. Pentru a funcționa normal, această secție ar mai avea nevoie de încă un medic chirurg, șapte asistente medicale, trei infirmieri, trei brancardieri și șase îngrijitori.

„Din cele 54 de secții și compartimente, respectiv 60 în acte, secția mea produce în fiecare lună din tot bugetul spitalului între 23 și 28,3%. Stau și mă întreb ce fac ceilalţi? Nu sunt supărat pe medicii care nu-și fac treaba. Bravo lor, că eu nu sunt la fel de șmecher să fac ca ei! Aici îmi recunosc neputința. Eu vreau ca ai mei, eu sunt șeful secției de chirurgie, familia mea să o ducă bine. Fac parte din cel mai tare colectiv din Spitalul Județean. Toți or să spună la fel: Ramona Guraliuc o să spună despre UPU a ei, Surdeanu despre ATI, Malancea despre ortopedie. Ai mei sunt OK și dacă ar fi să spun câtă încredere am în colegii mei, dacă ar fi să mă tai, să mă operez, m-aș opera la ei, la colegii mei. Dar vreau să nu trag de ei, să-i întind mai mult decât se poate. Ai mei de un an de zile nu au timp să respire”, a spus medicul primar chirurg Iulian Preda.

El propune o modificare a sistemului de plată, apropiat cu ce se întâmpla în comunism.

„Cine muncește, să primească bani cât muncește. În comunism se numea acord global. Ai tăiat 100 de copăcei primești atât, ai tăiat doi copăcei primești atât. Cred că este normal. Modalitatea de plată actuală îi face pe unii medici să fie mai șmecheri și este o breșă legală. Eu, dacă nu vreau, pot să nu fac nicio gardă, să nu muncesc. Dacă vii la un spital de stat care are titulatura de spital de urgență știi ce te așteaptă. Nu vii ca să stai degeaba. Vrei, te duci la un spital de recuperare!”, a afirmat acesta.

De asemenea, medicul chirurg a atras atenția asupra unui fenomen îngrijorător care afectează tinerii medici, cei care au ales să lucreze la Spitalul Județean de Urgență. Preda a afirmat că, deși aceștia au parcurs un drum lung de pregătire, inclusiv facultate și rezidențiat, mulți dintre ei nu sunt pregătiți pentru greutățile meseriei, iar unii chiar se „pierd” în fața provocărilor profesionale.

„Partea proastă e că mulți dintre medicii care au venit aici s-au îmbolnăvit în cursul meseriei, de-a lungul a 15-20 de ani. Eu mă refer la unul care a venit anul acesta și într-un an și-a dat demisia că nu-și regăsește poziția sau rolul. E greu să stai șase ani în facultate, șase ani în rezidențiat și după primul an de muncă cu pieptul deschis ți-ai dat seama că nu te regăsești. Cum se cheamă asta?”, a adăugat retoric medicul Iulian Preda.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. corect si nu doar in sanatate ar trebui criterii de performanta
    dar inechitati sunt si de partea cealalat a bisturiului la pacienti, de exemplu unii pacienti nu platesc nimic si primesc acelasi tratament ca aia care platesc taxele ca salariat si sunt cei care platesc si sanatate pe dividende + taxele ca salariat, si probabil toti astia dinainte primesc un tratament mai putin bun decat cei care pun taxele direct in buzunar

  2. Corect!
    Aplicati atunci un sistem pornind de la un salariu de baza de tip salariul minim × 2, 3,4,5 ,6.
    Dar mulți se bazează pe ore lucrate chiar dacă unii nu au activitate și alții operează non stop.

  3. E corect dar e și complicat. Sunt intervenții chirurgicale complexe care durează ore întregi și altele evident mai simple dar tot importante. Deci cum le prețuiești pe astea fiindcă aici numărul de copăcei nu funcționează. Apoi trebuie stabilit un sistem care să îi convingă pe chirurgi să stea și în spitale de provincie, fiindcă transportul pacienților spre centre universitare e riscant și costisitor. Apoi nu poți plăti un chirurg la fel că un medic de familie, care este important, chiar foarte important, dar care funcționează în unele cazuri că un fel de dispecer, în timp ce chirurgul cu ATI-istul au misiuni infinit mai dificile. Are tara asta oameni care să găsească un sistem corect?

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.