
Un cioban din Prahova a descoperit un al doilea mormânt preistoric pe un deal din zona Urlați, după un altul găsit anul trecut / Arheologii spun că mormântul are peste 5.000 de ani și aparține perioadei timpurii a epocii bronzului
Cosmin Florin Dumitrache, un cioban din localitatea Ceptura, județul Prahova, a descoperit în zona Vârful Scoruș, la Urlați, un craniu, fiind l a adoua descoperire de acest gen în ultimii doi ani, anunță Observatorul Prahovean.
Ciobanul a anunțat Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, iar o echipă de specialiști ai muzeului au realizat o intervenție arheologică pentru salvarea a ceea ce s-a dovedit a fi un mormânt preistoric.
”Având informațiile primite, în luna februarie a acestui an ne-am deplasat în zona Vârfului Scoruș și am constatat prezența unor oase umane aparținând unui mormânt de inhumație afectat de alunecări minore de teren. O parte din oase (piciorul drept, coaste) erau desprinse de schelet, fiind în poziție secundară. Craniul avea culoarea albă, ceea ce înseamnă că a fost expus la lumina/soare o perioadă îndelungată. Am protejat oasele, urmând ca după realizarea procedurilor necesare obținerii autorizației de cercetare să revenim pentru salvarea unui posibil mormânt preistoric” au transmis reprezentanții muzeului.
Având o vechime estimată de circa cinci milenii, mormântul este unul preistoric, putând fi atribuit perioadei timpurii a epocii bronzului.
Același cioban a descoperit anul trecut oase umane în baza Dealului Merez din localitatea Șoimești. ”Și atunci am intervenit și am cercetat un mormânt aparținând epocii medievale care are o vechime de aproape 500 de ani conform datării absolute realizate ulterior” au menționat arheologii.
Astfel, zona în care a fost descoperit mormântul și o posibilă așezare poate să devină una foarte importantă pentru perioada preistorică a Munteniei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.