G4Media.ro

Un clujean a murit prins sub un tractor care s-a răsturnat în…

Sursa foto: ISU Cluj

Un clujean a murit prins sub un tractor care s-a răsturnat în pădure / Echipele de salvare au urcat 3 km de drumuri forestiere

Un clujean de 50 de ani a murit joi seara după ce tractorul pe care îl conducea pe un drum forestier în comuna Bobâlna s-a răsturnat, prinzându-l sub atelaj, anunță ISU Cluj.

”Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în apropiere de localitatea Băbdiu, com. Bobâlna, unde un bărbat de cca 50 de ani a fost surprins sub un tractor.

Au fost dislocate la fața locului două autospeciale și un echipaj SAJ, iar salvatorii au fost nevoiți să se deplaseze pentru a ajunge la locul solicitării cca 3km pe drum forestier.

Deplasarea pe acest segment de drum greu accesibil a fost realizată prin intermediul autospecialei cu tracțiune integrală, în care au fost mutate utilajele pentru descarcerare, echipamentele medicale și personalul ISU și SAJ.

Din păcate, în momentul sosirii s-a constatat că bărbatul prezenta traumatisme incompatibile cu viața”, a transmis ISU Cluj.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. ANCHETE • 15 IULIE 2022 • REDACȚIA • 0 COMENTARII
    CONDOLEANTE.DOSAR PENAL IN REM.MEDICINA LEGALA.MORGA.CIMITIRUL.CREMATORIU.POPA.