G4Media.ro

Un concert stradal neanunţat, susţinut de Ed Sheeran la Bengaluru, India, a…

Sursa foto: Ed Sheeran / Facebook

Un concert stradal neanunţat, susţinut de Ed Sheeran la Bengaluru, India, a fost oprit de poliţie / Ce au motivat autoritățile

Un concert stradal susţinut de solistul britanic Ed Sheeran la Bengaluru, capitala high-tech a Indiei, a fost oprit duminică de poliţie, spre nemulţumirea fanilor, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Ed Sheeran, îmbrăcat cu un tricou alb şi pantaloni scurţi, cânta la chitară pe un trotuar din centrul oraşului Bengaluru, înaintea concertului pe care l-a susţinut în acest oraş duminică seară.

Posturile locale de televiziune au arătat imagini cu un poliţist care se îndreaptă spre Sheeran în timp ce acesta interpreta hitul „Shape of You” şi i-a decuplat microfonul, spre nemulţumirea asistenţei. La puţin timp după acest moment, Ed Sheeran a plecat.

Conform poliţiei, organizatorii concertului lui Ed Sheeran nu au primit autorizaţia pentru concertul stradal improvizat.

„Am refuzat să acordăm autorizaţie pentru că Strada Church (pe care se desfăşura evenimentul n.r.) devine foarte aglomerată. Acesta este motivul pentru care i-am cerut să elibereze locul”, a declarat un reprezentant al poliţiei din Bengaluru.

Ed Sheeran, care şi-a început cariera ca muzician stradal în Marea Britanie, a recunoscut ulterior, într-un mesaj postat pe contul său de Instagram, că nu avea permisiunea de a cânta pe stradă.

„A fost doar ceva de moment. Toate bune acum”, a scris el.

Ed Sheeran se află în India pentru o serie de concerte. El a urcat duminică seară pe o scenă din Bengaluru pentru un concert în aer liber, alături de solistul indian Shilpa Rao.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.