G4Media.ro

Un consilier al ministrului Transporturilor anunţă că firma care realizează studiul de…

Sursa foto: Pexels

Un consilier al ministrului Transporturilor anunţă că firma care realizează studiul de fezabilitate pentru autostrada A13 Bacău-Braşov a cerut rezilierea contractului

Cătălin Urtoi, consilier al ministrului Transporturilor, susţine că firma care realizează proiectarea şi studiul de fezabilitate pentru autostrada A13 Bacău-Braşov solicită rezilierea contractului, fiind depusă o cerere în acest sens la CNAIR.

„Astăzi a fost o nouă şedinţă de progres la CNAIR. Din păcate, proiectantul (Search Corporation) a transmis către CNAIR cererea de reziliere a contractului de SF + Proiectare pe A13. Din acest moment, singurul proiect aflat într-un stadiu avansat de maturizare şi care poate deveni realizabil în următoarele patru luni de zile (se vor obţine în premieră acordurile de Mediu pe sectoarele de munte) astfel încât în următorii ani să putem străpunge munţii din Moldova spre Ardeal, este autostrada Unirii A8, cu finalizare până în 2030, conform legii!”, a scris joi seară pe Facebook, Cătălin Urtoi, consilier al ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu.

Potrivit lui Urtoi, întreaga clasa politică din Moldova, indiferent de judeţ sau partid politic, trebuie să demonstreze maturitate şi să lupte pentru celelalte două proiecte, respectiv A7 (Ploieşti-Paşcani-Suceava-Siret) şi A8 (Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş).

„Nu mai avem timp de discuţii şi lamentări. Cei din Ministerul Transporturilor şi CNAIR sunt conectaţi şi susţin evoluţia pozitivă a acestor proiecte, dar trebuie cu mic cu mare să ne implicăm. Eu cred în realizarea celor două proiecte”, a afirmat Cătălin Urtoi.

Consilierul ministrului Transporturilor a precizat că firmele care au semnat primele două contracte de execuţie pentru A7 au dat deja anunţuri că angajează ingineri de drumuri, economişti şi IT-işti, iar acest lucru înseamnă „dezvoltare reală” pentru Moldova.

„Este vorba despre personal cu înaltă calificare care va fi plătit foarte bine. Aştept să văd producători autohtoni de prefabricate beton, profile laminate, tablă, ciment, betoane, produse de balastieră că vor începe să-şi vândă marfa, inclusiv să închirieze utilaje”, a afirmat Cătălin Urtoi.

sursa: News.ro, Sursa foto: Pexels

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Din nefericire, in guvern sunt majoritatea olteni. Ardelenii si moldovenii au competente si cand sunt la conducere, incearca sa construiasca, chiar daca au si ei defectele lor.
    Din nefericire, majoritatea politicienilor sunt avocati/juristi/sau alte meserii fara un scop anume, care au o ciuda cronica fata de Moldova si Ardeal. Moldova nu trebuie sa mai voteze cu PSD si PNL, e singura sansa pt dezvoltare.

    • betivii de la moskva stiu de ce ura intre regiuni, etnii, generatii …e un element cheie pentru galvanizarea dezbinarii …😵‍💫😵‍💫😵‍💫

  2. S-a consumat mai multa panglica la deschideri de santiere faliment si inaugurari de cate 5km decat s-a turnat asfalt.

  3. distanta Pamant Luna e de vreo 3 secunde lumina ..

  4. Einstein postulase .

    ca nimic nu e mai rapid fecat viteza luminii in vid …

  5. s-a terminat vraja .a inceput vrajeala.FALIMENTUL.FOAMEA.

  6. Moldova nu trebuie sa mai voteze USL dacă vrea sa fie luată in serios. Dacă vrea sa fie cunoscuta pentru cantitatea de moaște, s-o țină tot așa!

  7. +1 🤣🤣🤣

  8. Gata, s a deschis alta sifonarie a banului de la buget😀😀😀. Auccesuri băieți, vine ea și nota de plata, sa nu credeți ca nu vine.