Un copil de 4 ani a ajuns la spital după ce a fost accidentat de o mașină/ Copilul ieșise din curte, cu o trotinetă, direct pe stradă
Un copil de patru ani a ieşit dintr-o curte din oraşul Cisnădie direct în stradă, unde a fost lovit de maşina condusă de un bărbat în vârstă de 38 de ani, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, Elena Welter.
„Poliţiştii Serviciului Rutier Sibiu intervin la un accident rutier produs in Cisnădie, Cartierul Arhitecţilor, strada Henrieta Delavrancea. Din primele cercetări se pare că un copil in vârstă de 4 ani a ieşit dintr-o curte direct în stradă, pe trotinetă, şi a fost acroşat de un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 38 de ani. Copilul a fost transportat la spital conştient”, a precizat Elena Welter.
Copilul a primit îngrijiri medicale şi a fost transportat la Urgenţa Spitalului de Pediatrie din Sibiu, cu un traumatism cranio facial, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.
sursa: Agerpres.ro, Sursa foto; Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii