Un copil de cinci ani a căzut de la 7 metri de pe acoperișul unei pensiuni din Rânca/ Salvamontișii l-au transportat într-o saltea specială la spitalul de urgență din Târgu Jiu
Salvamontiştii din Gorj au intervenit duminică pentru salvarea unui copil de 5 ani care a căzut de pe acoperişul unei pensiuni din Rânca, în masivul Parâng, transmite Agerpres.
Şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, a declarat pentru Agerpres că salvamontiştii l-au preluat şi l-au aşezat într-o saltea specială cu vacuum pentru imobilizare.
A fost coborât cu ambulanţa Salvamont până aproape de Novaci, de unde a fost preluat de o salvare a Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Copilul este dus la Spitalul de Urgenţă din Târgu Jiu pentru investigaţii medicale.
”Acţiune în derulare a salvatorilor montani din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Judeţean Gorj pentru salvarea unui copil de 5 ani căzut de la circa 7 metri de pe o clădire din Rânca, masivul Parâng. După acordarea primului ajutor medical şi stabilizarea pacientului salvamontiştii vor transporta persoana accidentată cu ambulanţa Salvamont Gorj la prima unitate medicală sau până în locul unde se vor întâlni cu ambulanta SAJ trimisă pentru preluarea victimei”, anunţa pe Facebook Salvamont Gorj.
Sursa Foto: Facebook/ Salvamont Gorj/ Ilustrație generică
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank