Un cotidian iranian susţine că atacul asupra lui Salman Rushdie este un complot al Statelor Unite, care ”probabil vor să răspândească islamofobia în lume”
Atacul violent asupra lui Salman Rushdie este un complot al Statelor Unite, care ”probabil vor să răspândească islamofobia în lume”, a relatat, duminică, jurnalul iranian Javan, deşi până în prezent nu a existat nicio reacţie oficială din partea Republicii islamice, potrivit AFP, transmite News.ro.
Ameninţat cu moartea după emiterea celebrei ”fatwa” (decret emis de un lider religios musulman) în Iran în 1989, la un an după publicarea ”Versetelor satanice”, Salman Rushdie a fost înjunghiat de mai multe ori, vineri, atac care indignează Occidentul, dar care este salutat de extremiştii din Iran şi Pakistan.
”Poate că un tânăr musulman, care nu era născut când Salman Rushdie a scris cartea satanică, a vrut să se răzbune pe el”, a relatat duminică cotidianul Javan. Atacatorul Hadi Matar, un libanez-american în vârstă de 24 de ani, s-a născut la câţiva ani după publicarea ”Versetelor satanice”.
Acest roman satiric este considerat de cei mai riguroşi musulmani ca fiind o blasfemie cu privire la Coran şi la profetul Mahomed.
Cotidianul Javan evocă şi ipoteza unui complot pus la cale de americani.
”Un alt scenariu este că Statele Unite probabil vor să răspândească islamofobia în lume”, adaugă Javan.
Pentru cotidianul Kayhan, ”atacul asupra lui Salman Rushdie a arătat slăbiciunea serviciilor secrete americane şi a demonstrat că nici măcar măsurile stricte de securitate nu pot preveni atacurile”.
”Atacul asupra lui Salman Rushdie demonstrează, de asemenea, că a te răzbuna pe criminalii de pe pământ american nu este dificil. Acum (n.r. fostul preşedinte Donald) Trump şi (n.r. fostul secretar de stat Mike) Pompeo se vor simţi mai ameninţaţi”, a mai menţionat Kayhan.
Cotidianul vorbeşte despre o ameninţare împotriva acestor doi foşti oficiali, care sunt ”principalii autori ai asasinării generalului Qassem Soleimani”, eliminat în timpul unui raid american în Irak în 2020. El era şeful forţelor Quds, filiala operaţiunilor din exteriorul Gărzilor Revoluţionare, armata ideologică a Iranului.
Autorităţile iraniene nu au reacţionat până acum la tentativa de asasinare a scriitorului în vârstă de 75 de ani, care este încă internat în stare gravă. „
”Nu văd mâna statului iranian în acest atac, dar este sigur că va creşte neîncrederea Statelor Unite faţă de Iran”, a declarat Thierry Coville, expert în Iran şi cercetător la Institutul de Iran de relaţii internaţionale şi strategice (IRIS).
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii