Un cuplu de același sex sesizează CEDO după ce Polonia a refuzat să recunoască o căsătorie realizată în Germania/ În ultimii trei ani, Polonia a fost clasată de către un ONG cu sediul la Bruxelles ca fiind cea mai rea țară din UE pentru persoanele LGBT
Un cuplu polonez format din persoane de același sex a pierdut procesul de recunoaștere a căsătoriei lor din străinătate de către sistemul juridic polonez. Ei au promis acum că vor înainta cazul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, relatează site-ul Notes from Poland.
Agata Kowalska, jurnalistă, și Emilia Barabasz, avocat, s-au căsătorit în Germania în 2018. Când s-au întors în Polonia, au încercat să își înregistreze certificatul de căsătorie în registrul civil polonez.
Cu toate acestea, biroul de înregistrare a refuzat, pe motiv că mariajul între persoane de același sex nu este recunoscut în Polonia. Cuplul a făcut apel la decizie, dar și-a văzut cazul respins mai întâi de guvernatorul provinciei Masovia – numit de guvern – și apoi de tribunalul administrativ provincial din Varșovia.
Săptămâna aceasta, ultima cale de atac internă a fost închisă, după ce Curtea Administrativă Supremă (NSA) a decis să mențină deciziile anterioare de respingere a înregistrării căsătoriei lor.
În justificarea hotărârii, NSA a subliniat conținutul „lipsit de ambiguitate” al articolului 18 din Constituția Poloniei, relatează agenția de presă OKO.press. Articolul respectiv prevede că: „Căsătoria ca uniune între un bărbat și o femeie…[se află] sub protecția și grija Republicii Polone”.
În același timp, însă, instanța a constatat că articolul 18 nu împiedică parlamentul să introducă în viitor instituția parteneriatelor civile între persoane de același sex. O hotărâre similară a fost emisă recent de ANS, când a respins o ofertă a unui alt cuplu de același sex de a le fi recunoscută căsătoria în străinătate.
„Nu suntem surprinși de verdict”, a declarat Kowalska pentru OKO.press. „Instanțele se tem de consecințele politice. Argumentele noastre au fost complet ignorate. Posibilitatea de a introduce uniuni civile nu se aplică deloc în cazul nostru. Instanța nu a abordat problema înregistrărilor incorecte de stare civilă pe care încă trebuie să le folosim”.
Kowalska remarcă faptul că lipsa recunoașterii căsătoriei lor i-a lăsat pe ea și pe Barabasz într-un „vid juridic”. Atunci când au de-a face cu birouri de stat, bănci sau alte instituții, cuplul trebuie „să bifeze căsuța în care se spune că nu suntem căsătoriți”, ceea ce este o „minciună”, spune Kowalska.
„Este umilitor”, adaugă Barabasz. „Este 2022. Suntem în UE. O țară vecină, Germania, ne-a eliberat un document despre care suntem obligați să notificăm biroul polonez de înregistrare. Noi am făcut-o. Iar statul nostru, în loc să pună pur și simplu o notă în dosarele noastre că a fost emis, preferă să se uite în altă parte și să ne lase într-un vid juridic.”
Avocata lor, Anna Mazurczak, a declarat pentru agenția de știri Noizz că cei doi soți nu susțin că Polonia ar trebui să „recunoască toate efectele căsătoriei lor”, ci pur și simplu că ar trebui să consemneze în mod oficial faptul că s-au căsătorit în străinătate.
Cei doi spun acum că vor duce cazul la Strasbourg, deoarece consideră că le-a fost încălcat dreptul la respectarea vieții private și de familie – care este protejat de articolul 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În ultimii trei ani consecutivi, Polonia a fost clasată de ILGA-Europa, un ONG cu sediul la Bruxelles, ca fiind cea mai rea țară din UE pentru persoanele LBGT. Pe lângă faptul că nu se pot căsători, cuplurile de același sex nu pot forma parteneriate recunoscute legal și nici nu pot adopta copii.
Actualul guvern național-conservator Lege și Justiție (PiS) a dus în ultimii ani o campanie vehementă împotriva a ceea ce numește „ideologia LGBT”, pe care o prezintă ca pe un set de idei periculoase impuse de Occident, care amenință să distrugă cultura, identitatea, familiile și chiar statul polonez.
După ce Comisia Europeană a anunțat luna aceasta planuri pentru a se asigura că drepturile părinților de același sex sunt recunoscute în toate statele membre, ministerul polonez al justiției a anunțat că se va opune cu veto.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
51 comentarii