G4Media.ro

Un curent tropical va aduce praf saharian în România în următoarele trei…

Sursa: Unsplash.com

Un curent tropical va aduce praf saharian în România în următoarele trei zile

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că o masă de aer tropical, cu particule de praf de origine sahariană, avansează către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României, în perioada 1 – 3 mai, potrivit News.ro.

Astfel de fenomene rare au fost înregistrate în anii trecuți în România, unul dintre efecte fiind acoperirea automobilelor cu un praf fin de culoare roșiatică.

De data acessta, concentraţiile particulelor de praf care vor ajunge deasupra României vor fi mult mai reduse, comparativ cu cele din zona Peninsulei Italice şi sudul Peninsulei Balcanice, potrivit meteorologilor. Depunerile de praf saharian în România vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu ploaie, la început în regiunile vestice şi sudice, ulterior şi în restul ţării.

„În perioada 01 – 03 mai, circulaţia aerului, preponderent din sector sudvestic, favorizează avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer tropical încărcate cu particule de praf de origine sahariană, îndeosebi către sud-estul Europei, inclusiv deasupra României. Concentraţiile particulelor de praf ce urmează să ajungă deasupra României vor fi mult mai reduse, în comparaţie cu cele din zona Peninsulei Italice şi sudul Peninsulei Balcanice. Depunerile de praf în ţara noastră vor putea fi observate în zonele şi intervalele cu ploaie, la început în regiunile vestice şi sudice, apoi şi în restul ţării”, a transmis ANM, într-un comunicat de presă. (Foto: Unsplash)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Si de la.. ruși, nimic?