
Un deputat al stângii radicale din Franța, exclus pentru 15 zile după ce a arborat în legislativ un drapel palestinian
Un deputat al formaţiunii radicale de stânga La France Insoumise (LFI, Franţa nesupusă, opoziţie), Sebastien Delogu, a arborat marţi la Paris în sala legislativului un drapel palestinian, în timp ce se discuta despre situaţia din Fâşia Gaza, relatează AFP. Gestul i-a atras o excludere de 15 zile, transmite Agerpres.
Preşedinta Adunării, Yaël Braun-Pivet, care reprezintă formaţiunea prezidenţială Renaissance (liberală, centru), a denunţat un „comportament inadmisibil” şi a suspendat şedinţa, pe fondul agitaţiei create.
La reluarea şedinţei, Braun-Pivet a dispus organizarea „imediat” a unei reuniuni pentru a lua o decizie „în cazul dlui Delogu”, acesta fiind ulterior exclus pentru 15 zile.
Regulamentul legislativului prevede sancţiuni împotriva membrilor „care tulbură ordinea sau provoacă agitaţie”.
La întrebările presei, Delogu a afirmat că gestul său a fost o „iniţiativă personală”.
Această iniţiativă a survenit în ziua în care trei ţări europene, Spania, Irlanda şi Norvegia, au recunoscut oficial statul Palestina, iar întrebat la şedinţa de marţi a Adunării în legătură cu poziţia Franţei pe acest subiect, premierul francez Gabriel Attal a evitat un răspuns.
„Da sau nu, guvernul francez va recunoaşte într-un final statul Palestina?”, îl întrebase lidera ecologistă Cyrielle Chatelain.
LFI a aşezat problema războiului din Gaza în centrul campaniei sale pentru scrutinul european, menţionează AFP.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu