Un deputat comunist care l-a susținut pe disidentul Aleksei Navalnîi a fost acuzat de braconarea unui elan/ Valeri Raşkin s-a remarcat prin critici virulente la adresa lui Vladimir Putin
O comisie a Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) a recomandat luni ridicarea imunităţii parlamentare a deputatului comunist Valeri Raşknin, implicat într-un dosar de braconaj, dar pe care criticii Kremlinului îl consideră ca fiind motivat politic, relatează AFP.
Duma urmează să se pronunţe joi, într-o sesiune plenară, pentru a autoriza urmărirea penală a lui Raşkin, în vârstă de 66 de ani, de asemenea şeful filialei partidului în capitala rusă.
La 29 octombrie, el a fost arestat într-o pădure din regiunea Saratov (pe Volga) cu carcasa unui elan în portbagajul maşinii sale, susţinând iniţial că a găsit animalul deja mort, după care a recunoscut săptămâna trecută că el a împuşcat elanul.
Justiţia rusă a deschis în cazul său un dosar de „braconaj”, infracţiune pedepsită cu până la doi ani de închisoare.
Detractorii au acuzat autorităţile de încercarea de a-l pedepsi pe Valeri Raşkin, care se remarcase prin critici virulente la adresa Kremlinului în timpul campaniei pentru alegerile legislative din septembrie.
La aceste alegeri, câştigate de partidul de guvernământ (Rusia Unită), Partidul Comunist din Rusia (KPRF) a înregistrat totuşi un progres, obţinând 57 de locuri, cu 15 mai multe decât la alegerile din 2016.
Comuniştii au profitat în special de climatul de nemulţumire socială şi de aşa-numitul „vot inteligent”, o iniţiativă a opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, a cărui mişcare a fost interzisă de autorităţi, iar reprezentanţii acesteia nu au avut voie să candideze.
Conceptul de „vot inteligent” („Smart vote”) există din 2019 şi recomandă alegătorilor să-i voteze pe candidaţii cu cele mai mari şanse – fie că aceştia sunt liberali, comunişti sau naţionalişti – în fiecare dintre districte- pentru a-i învinge pe candidaţii „Rusiei Unite”.
KPRF a denunţat, de asemenea, fraude masive în cadrul scrutinului, în special în ceea ce priveşte voturile online.
Partidul puterii „Rusia Unită a furat locurile deputaţilor”, declarase în faţa unei mulţimi de manifestanţi Valeri Raşkin, criticând o „fraudă electorală colosală”.
De altfel, Raşkin este singurul comunist care a considerat că este firesc să colaboreze cu Aleksei Navalnîi şi opoziţia nesistemică, aşa cum este numită în Rusia opoziţia extraparlamentară nerecunoscută de Kremlin, conform Radio Svoboda.
Deputaţii KPRF votează în general în favoarea măsurilor majore propuse de Kremlin, dar ei pot de asemenea să se opună puternic candidaţilor pro-Kremlin, în special în regiuni.
În 2018, comuniştii au manifestat activ împotriva reformei pensiilor adoptate la propunerea lui Vladimir Putin.
Luni, un reprezentant al Parchetului general rus, Serghei Bocikariov, a declarat că urmărirea penală împotriva lui Raşkin nu a fost declanşată la „ordinul” autorităţilor.
Dar cine să mai creadă autorităţile ruse când săptămâna trecută până şi o entitate atât de nevinovată precum asociaţia Uniunea bibliofililor din Irkutsk a fost declarată „agent străin”, conform publicaţiei online ZonaMedia.ru.
Uniunea bibliofililor din Irkutsk este condusă de istoricul şi bloggerul Aleksei Petrov. La sfârşitul lunii septembrie, el a fost inclus în registrul „agenţilor străini” în calitate de coordonator al mişcarii de apărare a drepturilor alegătorilor „Golos” din regiunea Irkutsk. În consecinţă şi asociaţia condusă de el a fost etichetată „agent străin”.
Luni, Raşkin a declarat în faţa Dumei că este dispus să plătească o despăgubire de 80.000 de ruble (950 de euro) şi să cumpere, iar apoi să elibereze în aceeaşi pădure un elan de dimensiuni similare cu cel ucis, drept compensaţie.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels/ Cmonphotography
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii