G4Media.ro

Un deputat Forța Dreptei cere plata de urgență a pensiilor persecutaților din…

sursa foto: Facebook/ Aromânii de pretutindeni

Un deputat Forța Dreptei cere plata de urgență a pensiilor persecutaților din motive etnice/ 20.000 de dosare sunt înscrise doar în Constanța/ “Coaliția PSD-PNL-UDMR urmează să-și bată joc de sute de mii de români”

Bogdan Bola, președintele Forța Dreptei Constanța și deputat constănțean ex-PNL, cere, printr-un mesaj publicat pe Facebook, ”plata de urgență” a pensiilor persecutaților din motive etnice. În această situație sunt, printre alții, aromânii, evreii și romii. Doar în Constanța sunt înscrise 20.000 de astfel de dosare.

Bola cere Guvernului PSD-PNL-UDMR să nu mai amână dispozițiile Legii 154/2001 care prevede ca persoanele persecutate etnic sau urmașii acestora să primească o pensie lunară ca despăgubire pentru suferințele trăite în anii 40 ai secolului trecut:

  • ”În perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 s-au petrecut foarte multe atrocități în viețile a sute de mii de persoane care trăiau în România, acestea fiind fie deportate în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate sau private de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, strict din motive etnice”, a transmis președintele Forța Dreptei Constanța.

  • ”🌳 Coaliția #PSD – #PNL – #UDMR urmează să-și bată joc de sute de mii de români, printre care peste 20.000 de constănțeni, care sunt urmași ai unor persoane persecutate din motive etnice, sfidând totodată voința populară exprimată de către Parlament.
    Din aceste motive, am transmis astăzi, de urgență, o interpelare prin care am solicitat Guvernului României să elimine amânarea aplicării dispozițiilor legii nr. 154/2021 și să cuprindă în buget banii necesari ca aceste drepturi să devină efective începând cu data de 1 ianuarie 2023, așa cum prevede LEGEA.
    Totodată, am solicitat în scris ministrului de Finanțe, domnul Adrian Câciu, să elimine această amânare din proiectul de ordonanță privind unele măsuri fiscal-bugetare. Orice prorogare, așa cum își dorește azi Guvernul PSD – PNL – UDMR, ar fi extrem de incorectă la adresa românilor și dobrogenilor în special, iar eu consider că drepturile acestei categorii de persoane trebuie să fie acordate potrivit LEGII.
    În perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 s-au petrecut foarte multe atrocități în viețile a sute de mii de persoane care trăiau în România, acestea fiind fie deportate în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate sau private de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, strict din motive etnice.
    Pentru a compensa suferința și nedreptățile suferite de aceste persoane, noi, Parlamentul, am votat ca în Legea nr. 154/2021să includem, în categoria beneficiarilor O.G. nr. 105/1999 și copiii persoanelor persecutate din motive etnice. Decizia de a amâna pentru 2024 plata drepturilor ce li se cuvin este una exclusiv arbitrară, contrară intereselor cetățenilor.
    ⚠️ De asemenea, solicit public tuturor parlamentarilor din Dobrogea, dar mai ales celor care fac parte astăzi din arcul guvernamental, să se alăture acestui demers și să ceară Guvernului României să nu mai amâne acordarea acestor ajutoare pentru persoanele îndreptățite de lege! Mai ales că NOI am votat să le acordăm și ne-am asumat acest lucru în fața lor!”, a scris Bogdan Bola pe Facebook.
Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. In Constanta nu exista machedon care sa nu aiba o pensie cat de mica acolosica de refugiat stramutat din Cadrilater. Dosare noi sa se faca deci. Ban pe ban se pune!

    • @ Istvan. – Ce usor vorbesti despre lucrurile astea. Ai fost vreodata in situatia asta de a fi stramutat, refugiat, persecutat in viata ta? Nu prea cred. Si, da, asa e, ban pe ban se pune, o spui peiorativ, dar te faci singur de ras.

  2. Forța glumei, cică forța dreptei :-)))). Adică, adevărat patriot de dreapta și creștin, sau ăsta e cu dreapta aia economică, dreapta fiscală? Îmbogățim hoții că dacă se îmbogățesc ei, câștigăm și noi. Românii care au suferit prin închisorile comuniste sau prin gulagurile sovietice din Siberia, ăia primesc ceva de la acești patrioți de „dreapta”?

  3. Iar îi umple pe machedoni de bani și toate puterile cu neamurile lor asuprite

  4. Istoric vorbind, aromanii au tot dreptul la aceste pensii din partea statului roman. Daca dosarele sunt facute corect, e o alta problema.

  5. Dacă noi platim astazi oalele sparte de altii,tot asa generatiile care vin or sa plateasca oalele sparte de politicienii de astazi,adica datoriile publice care se rostogolesc ca un bulgare de zapada si ei se fac ca nu-l vad.

  6. Eu zic sa pensionam toata tara, macar nu vor ma fi discutii. Banii oricum cresc in copaci si pe camp, da-i incolo.