Un deputat PNL a depus o iniţiativă legislativă privind revenirea la completurile de doi judecători pentru apeluri
Deputatul PNL Cristian Băcanu anunţă că a depus, vineri, la Parlament, o iniţiativă legislativă care stipulează revenirea la completurile formate din doi judecători pentru apeluri, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel.
El precizează, într-un comunicat de presă, că această iniţiativă vine să corecteze modificările la Legea 304/2004 făcute de PSD în „încercarea disperată de îngreuna actul de justiţie”.
„Scopul prezentei iniţiative legislative este acela de a reveni la soluţia legală conformă realităţii sistemului judiciar şi, totodată, de a scoate această situaţie din starea de incertitudine generată de totalitatea actelor normative de suspendare sau prorogare adoptate în acest sens, însuşi caracterul temporar al acestora având vocaţia de a impieta asupra previzibilităţii şi stabilităţii organizării şi funcţionării sistemului judiciar”, explică Băcanu, într-un comunicat de presă.
El aminteşte că soluţia legislativă a completului format din doi judecători pentru apeluri a fost menţinută până în anul 2018.
„În încercarea de aservire a justiţiei, PSD a forţat adoptarea Legii nr. 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin care legiuitorul primar a intervenit asupra regimului juridic al mai multor instituţii juridice din sistemul judiciar, inclusiv asupra componenţei completurilor de judecată în discuţie. Nu a contat, la vremea respectivă, avizul negativ dat de Consiliul Superior al Magistraturii care a scos în evidenţă viciile grave de fond ale propunerii, elementele de neconstituţionalitate şi disfuncţionalităţile pe care multe dintre prevederile proiectului le-ar putea genera în organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar”, susţine deputatul PNL.
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, anunţa pe 30 decembrie că Guvernul a fost nevoit să adopte o ordonanţă de urgenţă pentru amânarea intrării în vigoare a alcătuirii de completuri de trei judecători pentru apelurile în instanţe.
„Dacă nu am fi intervenit de urgenţă prin această modalitate a ordonanţei de urgenţă, de la 1 ianuarie ar fi intrat în vigoare dispoziţiile care obligau constituirea de completuri de apel de câte trei judecători şi aveam o mare problemă în instanţele judecătoreşti, atât în privinţa proceselor civile, cât şi penale. (…) Ar fi produs, cu siguranţă, blocaje, iar în final ar fi avut de suferit justiţiabilii, procesele începând să dureze foarte, foarte mult”, preciza ministrul.
Foto: Deputatul PNL Cristian Băcanu / Sursa: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii