G4Media.ro

Un diplomat de carieră, nominalizat de Joe Biden la conducerea CIA/ William…

Noul director al CIA nominalizat de Joe Biden

Un diplomat de carieră, nominalizat de Joe Biden la conducerea CIA/ William Burns a fost ambasador în Rusia și Iordania

Preşedintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, îl va nominaliza pe fostul diplomat de carieră William Burns pentru funcţia de director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), precizează un comunicat de presă al echipei de tranziţie Biden-Harris.

Potrivit sursei citate, William Burns s-a retras din Serviciul de afaceri externe în 2014, după o carieră diplomatică de 33 de ani.

Burns a fost ambasador al SUA în Rusia, din 2005 până în 2008, secretar de stat adjunct pentru afaceri din Orientul Apropiat, din 2001 până în 2005, și ambasador în Iordania din 1998 până în 2001.

„Bill Burns este un diplomat exemplar, cu decenii de experiență pe scena mondială, care ne-a păstrat în siguranță poporul și țara. El împărtășește, ca și mine, convingerea că serviciile de informații trebuie să fie apolitice și că profesioniștii dedicați din cadrul acestor, care servesc națiunea noastră, merită recunoștința și respectul nostru (…). Poporul american va dormi liniștit cu el ca viitor director al CIA”, a declarat Joe Biden, potrivit comunicatului de presă.

În prezent, Burns este preşedintele Carnegie Endowment for International Peace, un think-tank în domeniul relaţiilor internaţionale.

William Burns este vorbitor de arabă, rusă şi franceză.

Sursa foto: Biden-Harris Transition

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. A fost retras de pe teren la birou !

  2. Directorul e doar o punte de legatura in executile ce urmeaza.