Un drum forestier s-a surpat, mai multe mașini avariate și zeci de copaci prăbușiți în urma furtunilor din 10 județe
Mai multe autoturisme au fost avariate şi aproximativ 20 de copaci s-au prăbuşit în urma fenomenelor hidrometeorologice care au avut loc pe parcursul zilei, fiind înregistrate astfel de efecte în 17 localităţi din 10 judeţe şi în municipiul Bucureşti, anunţă, duminică seara, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres.
Potrivit IGSU, pompierii au intervenit în sprijinul populaţiei pentru evacuarea apei din 5 case şi 4 curţi, precum şi pentru degajarea a 20 de copaci prăbuşiţi. În urma acestor efecte, 7 autoturisme au fost avariate.
Situaţiile de urgenţă au fost înregistrate în 17 localităţi din judeţele Alba, Argeş, Bacău, Buzău, Cluj, Hunedoara, Ilfov, Iaşi, Satu Mare şi Vrancea şi în Bucureşti.
„O situaţie deosebită s-a produs în localitatea Nucşoara din judeţul Argeş, unde un drum forestier s-a surpat. Din această cauză, 2 autoturisme cu 4 persoane au rămas blocate. În scurt timp, drumul a fost deblocat şi cele 2 autoturisme au putut continua deplasarea. Cele 4 persoane nu au avut probleme medicale. Important de menţionat este faptul că în urma manifestării efectelor vremii nefavorabile nu au fost persoane rănite. În continuare, pompierii salvatori rămân la datorie în sprijinul cetăţenilor şi autorităţilor din zonele aflate sub incidenţa codurilor meteo prognozate”, transmis reprezentanţii IGSU.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank