Un drum județean din Bacău, rupt la propriu după câteva luni de la refacerea cu fonduri din PNDL. Drumul construit de firme abonate la contracte cu statul nu are parapeți și nici marcaje
La doar câteva luni după ce 6,3 km din Drumul Județean 123 de pe raza localității Dărmănești/Bacău a fost asfaltat, drumul este rupt, nemarcat și fără parapeți. Lucrările de 3 milioane de euro au fost făcute de firme cunoscute ca fiind abonate la contracte cu statul.
În iunie 2019, contractul de modernizare și reabilitare a drumului de 6,3 km de pe Valea Uzului (DJ 123) a fost semnat de către Consiliul Județean Bacău chiar pe Barajul Valea Uzului, aflat pe partea stângă a porțiunii care avea să fie modernizată. Investiția a costat 16.062.464 de lei (3.200.000 euro) și a avut ca termen de execuție 24 de luni. Potrivit panoului de șantier, lucrările au început pe 17 iulie 2019 și au fost terminate pe 17 iulie 2021.
„Drumul județean (123) de la Valea Uzului va îmbraca o haină nouă odată cu peisajul mirific de pe tot parcursul lui pană la coada lacului! Se lucrează cu simț de răspundere conform graficului de execuție și caietului de sarcini”, spunea președintele de atunci al Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu.
Problema este că în momentul de față, la câteva luni de când drumul a fost „modernizat” și termenul de execuție a expirat, acesta este crăpat în mai multe locuri pe porțiuni de câteva zeci de metri, nu este trasat niciun marcaj rutier, nu au fost puse indicatoare și nu au fost montați parapeți de protecție. Un lucru grav având în vedere că șoseaua șerpuiește văi adânci de zeci de metri.
Contactat de G4Media.ro, Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, ne-a transmis că va merge pe teren pentru a verifica dacă asfaltul s-a crăpat din cauza modului în care au fost realizate lucrările sau din cauza unei calamități naturale.
Lucrările au fost făcute de asocierea Aqua Parc – Mavgo Holding – Winfor Trade, firme cunoscute prin prisma contractelor câștigate cu statul de-a lungul anilor.
Firma Aqua Parc S.R.L. și-a schimbat între timp denumirea în Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi – S.R.L. Aceasta are sediul în Roznov, județul Neamț și este deținută de tatăl lui Gheorghe Vlasie, zis Ginel, aflat într-o relație de rudenie cu Ionel Arsene, președintele PSD al CJ Neamț, care i-a botezat un copil.
Firma Mavgo Holding S.R.L. din comuna Tașca, județul Neamț, numai anul trecut a semnat contracte de 97 de milioane de euro, fără TVA, cu instituții publice conduse în principal de primari sau șefi PSD, potrivit unei analize realizate de G4media.ro pe baza unor surse deschise (SEAP – platforma guvernamentală de transparență în achiziții publice, Registrul Comerțului, pagini de internet ale primăriilor și instituțiilor publice).
Banii au venit în cea mai mare parte de la Guvern, prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, în unele cazuri chiar pe ultima sută de metri a Guvernului demis Dăncilă.
Potrivit presei locale, Mavgo Holding este controlată tot de Gheorghe Vlasie, finul lui Ionel Arsene. Cert este că firma Mavgo Holding este unul dintre partenerii de afaceri ai companiei Aqua Parc deținută de Vlasie, iar patronul din acte al Mavgo Holding, Florin Dumitru Pavel, a fost acționar la o firmă administrată de Ginel.
Winfor Trade S.R.L. are sediul în comuna Leliceni, județul Harghita și este controlată de Iosif Moldovan și Vlasie Gheorghe. Potrivit timpuldevalcea.net, Iosif Moldovan a fost: deputat UDMR în legislația 2012 – 2016, director al Companiei Naționale a Uraniului, director executiv în CJ Harghita, secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor 2012 și consilier în economia mediului.
Președintele Consiliului Județean Bacău suspine că, în cazul în care va constata că sunt de vină constructorii, problemele vor fi remediate pe cheltuiala firmelor contractate.
Totodată, el a susținut că lucrările încă se află în termenul de execuție, acesta fiind și motivul pentru care nu au fost încă trasate marcajele și nu au fost montate indicatoarele și parapeți. Asta deși de pe panoul de șantier aflăm că termenul de execuție a expirat pe 17.07.2021.
Răspunsul integral primit de la Consiliul Județean Bacău:
„Reabilitarea și modernizarea DJ 123, limita județ Harghita-Valea Uzului-Dărmănești-DN 12A – pe un tronson în lungime de 6 km, este în curs de executare. În urma precipitațiilor abundente din vara acestui an, pe un sector de aproximativ 40 m, s-a produs alunecarea unui mal, pe fondul infiltrațiilor de apă. Sectorul de drum este sub observație, fiind expertizat în ultimele luni planul de alunecare, precum și profunzimea acestor infiltrații. În baza constatărilor finale, proiectantul va stabili soluția adecvată de remediere. Având în vedere faptul că lucrarea este încă în perioada de execuție, executantul va realiza toate lucrările necesare pentru remedierea acestei situații.
Recepționarea obiectivului se va realiza doar după ce toate intervențiile vor fi finalizate în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini. Subliniem că, până la predarea de către beneficiar a amplasamentului lucrării, executantul este responsabil cu asigurarea traficului auto și pietonal în condiții de siguranță, pe întreg amplasamentul respectiv. Valoarea totală a contractului este de aproximativ 16 milioane lei. Termenul de finalizare a investiției este fixat la începutul lui 2022.”
- Până la această ora, reprezentanții firmelor care au asfaltat drumul nu au fost de găsit pentru a ne oferi un punct de vedere. Îl vom publica imediat ce îl vom primi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Susține-ne activitatea
Donație Paypal recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donație Paypal singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
Donează prin Transfer Bancar
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon
18 comentarii