G4Media.ro

Un elev de 17 ani din Argeș, reținut după ce a agresat…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Un elev de 17 ani din Argeș, reținut după ce a agresat o colegă / Fata a fost transportată la spital

Un elev în vârstă de 17 ani a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, după ce a agresat o colegă cu un an mai mare, în incinta unei unităţi de învăţământ liceal din Mioveni, fata fiind dusă la spital, relatează Agerpres.

Incidentul a avut loc la data de 22 septembrie, înainte de începerea orelor de curs, în incinta şcolii, fiind vorba despre un conflict spontan, arată Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni, care au constatat că cele sesizate se confirmă. În urma agresiunii, eleva a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cercetările au fost preluate de către poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti”, arată sursa citată.

Elevul agresor a fost dus, miercuri, la audieri, fiind ulterior reţinut, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

„Menţionăm faptul că poliţiştii au desfăşurat, la unitatea de învăţământ în cauză, activităţi de prevenire, la data de 13 septembrie 2023”, mai precizează informarea IPJ Argeş.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...