G4Media.ro

Un europarlamentar USR PLUS cere o nouă analiză a vaccinului rusesc Sputnik…

sursa foto: Russian government website

Un europarlamentar USR PLUS cere o nouă analiză a vaccinului rusesc Sputnik V, după ce în Slovacia au fost descoperite doze ale acestui ser cu o altă compoziție față de cele trimise de Moscova către Agenția Europeană a Medicamentului

Europarlamentarul USR PLUS Vlad Gheorghe a solicitat vineri intervenția instituțiilor europene pentru o nouă analiză a vaccinului rusesc Sputnik V, după ce în Slovacia au fost descoperite doze ale acestui ser cu o altă compoziție față de cele trimise de Rusia spre analiză Agenției Europene a Medicamentului (EMA) și revistei medicale Lancet, potrivit unui comunicat de presă.

Gheorghe le-a transmis o scrisoare în acest sens comisarului european pentru Sănătate și siguranță alimentare, Stella Kyriakides, directoarei executive a EMA, Emer Cooke, și ministrului slovac al Sănătății, Vladimir Lengvarský.

Europarlamentarul justifică necesitatea intervenției europene prin faptul că autoritățile slovace nu au putut face o examinare completă – partea rusă a refuzat să furnizeze documentele necesare privind siguranța vaccinului.

Potrivit acestuia, cazul serurilor rusești din Slovacia reprezintă un ”precedent care necesită o atenție maximă din partea Agenției Europene a Medicamentului”, atenționând asupra situației alarmante care poate reprezenta un risc direct pentru sănătatea publică în statele membre, într-un moment sensibil în lupta cu pandemia și câștigarea încrederii cetățenilor în autoritățile europene și naționale.

Vlad Gheorghe citează practicile comerciale neloiale ale Rusiei și vorbește despre subminarea intenționată a poziției comune a Uniunii Europene în ceea ce privește vaccinarea împotriva noului coronavirus. ”Doar 4,3% din populația rusă a fost vaccinată până în prezent cu Sputnik V, unicul ser disponibil pentru imunizare anti-Covid19 în această țară”, amintește Vlad Gheorghe în contextul strategiei agresive a Rusiei de promovare a exportului serului în statele membre europene și nu numai.

Scandalul din Slovacia vine după ce pe 7 aprilie Agenţia Europeană a Medicamentului a confirmat că analizează modul în care au fost efectuate testele pe voluntari pentru vaccinul rusesc Sputnik V, aflat deja în procesul de evaluare continuă. Vaccinul rusesc nu este autorizat în Uniunea Europeană, dar este prezent în 59 de ţări și va fi produs inclusiv în Italia, în urma unui acord al Fondului rus cu o companie italo-elvețiană. De asemenea, Germania a anunțat recent că așteaptă autorizarea europeană a serului rusesc pentru a cumpăra 2,5 milioane de doze din acest ser. Dintre statele UE, doar Ungaria a folosit deja vaccinul Sputnik V în baza unui acord bilateral, la fel ca în cazul serului chinezesc Sinopharm – niciunul dintre acestea nefiind declarat sigur de autoritatea europeană competentă.

Citește integral scrisoarea transmisă de europarlamentarul USR PLUS: Letter on Sputnik V in Slovakia

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. L-as corecta pe userist cu acest material de pe AP.
    „Russian authorities have given regulatory approval to three domestically developed shots — Sputnik V, EpiVacCorona and CoviVac. All three received the authorization before completing advanced trials experts say are necessary to ensure their safety and effectiveness in line with established scientific protocol.

    However, a recent study in the British medical journal the Lancet showed that Sputnik V is 91% effective and appears to prevent inoculated individuals from becoming severely ill with COVID-19, although it’s still unclear whether the vaccine can prevent the spread of the disease. No data on efficacy of the two other vaccines have been released.”

    • cîhîarlie ,
      … da’ e ceva cale de la Agentia Europeana a Medicamentului pana la russian authorities cand vine vorba de sanatatea cetatenilor …
      asta daca ne gandim numa’ la ce tratament este spus opozantul lui putin , plus apropiatii opozantului … parca au fost arestati pt ca au vrut sa-l viziteze, nu ?

    • Bre, charlie, de ce te faci de ras… The Lancet este o revista de publicatii medicale, iar studiul de care vorbeste articolul din AP este sustinut, ghici de cine – Funding – Moscow City Health Department, Russian Direct Investment Fund, and Sberbank.

  2. mai bine renuntam la tot ce e produs in rusia, fie ca e vorba de lada, renault, gaz, vodka sau sputnik.

    • la gaz nu as renunta mai ales ca nu-i produs e doar extras in rusia , daca ar fi produs m-as mai gândi!

  3. cu conditia ca teste sa fie facute doar la laboratoare „independente” acreditate de kremlin 😉

  4. E bine de stiut, exista o divizie de usr-isti si la Bruxelles care se fac ca lucreaza.