Un evadat din Belgia a trimis conducerii închisorii o vedere din Thailanda prin care le transmitea salutări foștilor colegi
Un fost deţinut care a evadat în luna decembrie din închisoarea belgiană Turnhout a trimis din Thailanda o carte poştală pe adresa Administraţiei penitenciarelor, au anunţat reprezentanţii acesteia, confirmând informaţiile apărute în mass-media flamande, informează AFP, citată de Agerpres.ro.
„Salutări din Thailanda”, a scris în acea carte poştală Oualid Sekkaki, potrivit cotidianului flamand Het Laatste Nieuws.
Alături de alţi deţinuţi, acest belgian de origine marocană, în vârstă de 26 de ani, a evadat pe 19 decembrie din închisoarea din oraşul Turnhout.
El este singurul care se mai află încă în libertate. Trei dintre colegii lui au fost arestaţi în Belgia la câteva ore după evadare, iar cel de-al patrulea a fost capturat la începutul lunii ianuarie în Olanda.
Alături de cartea poştală, ce a fost primită marţi, Oualid Sekkaki a trimis şi ecusonul de deţinut, ce conţine numele şi prenumele său, care îi permiteau să se identifice în faţa supraveghetorilor din închisoarea Turnhout, potrivit mai multor surse concordante.
Fără a evoca ţara din care a fost expediată cartea poştală, o purtătoare de cuvânt a Administraţiei penitenciarelor din Belgia a confirmat primirea unei corespondenţe conţinând acel ecuson de identificare.
„Ieri, conducerea noastră locală a primit o corespondenţă trimisă de domnul Sekkaki. Conţinea un mesaj pentru directori şi ecusonul său”, a dezvăluit purtătoarea de cuvânt, Kathleen Van De Vijver.
Oualid Sekkaki ispăşea o pedeapsă pentru participarea la un schimb de focuri, ce a avut loc în Belgia în vara anului 2015, potrivit postului public flamand VRT. El este vizat de acum de un mandat internaţional de arestare.
Autorul acestei corespondenţe inedite este fratele lui Ashraf Sekkaki, supranumit de presa locală „regele evadărilor”, după ce a reuşit să evadeze în 2009 din închisoarea din Bruges, la bordul unui elicopter.
sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii