G4Media.ro

Un fost asistent al europarlamentarului de extremă dreapta Maximilian Krah, acuzat de…

sursa foto: Dreamstime.com / Aleksandr Grechanyuk

Un fost asistent al europarlamentarului de extremă dreapta Maximilian Krah, acuzat de spionaj pentru China

Procurorii germani l-au acuzat marţi pe un fost asistent al fostului europarlamentar german de extremă dreapta Maximilian Krah de spionaj pentru serviciile de informaţii chineze, transmite DPA, transmite Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

Procurorii din Karlsruhe (sud-vestul Germaniei) au declarat că fostul asistent şi un complice au transmis în mod repetat informaţii despre negocieri şi decizii luate în Parlamentul European unei agenţii de intelligence chineze, timp în care i-au spionat şi pe unii disidenţi chinezi care trăiesc în Germania.

Maximilian Krah a fost membru al Comisiei pentru comerţ internaţional (INTA) şi a subcomisiilor pentru drepturile omului (DROI) şi pentru securitate şi apărare (SEDE) ale Parlamentului European. De asemenea, el a făcut din delegaţia PE pentru relaţiile cu Statele Unite.

Partidul ‘Alternativa pentru Germania’ a fost exclus din fostul grup europarlamentar Identitate şi Democraţie (ID, care nu mai există în actualul Parlament European), după ce Krah a făcut comentarii controversate în care apăra membri ai fostului serviciu secret nazist SS într-un interviu acordat unei publicaţii italiene.

Ulterior, AfD l-a exclus pe Maximilian Krah din delegaţia sa în Parlamentul European.

Fostul său asistent, identificat drept Jian G., cetăţean german, lucra pentru un serviciu secret chinez începând din 2002, potrivit Biroului procurorului federal.

El a fost arestat în oraşul german Dresda în aprilie 2024 pentru acuzaţii grave de spionaj. Jian G. ar fi obţinut peste 500 de documente, ”printre care unele incluse de Parlamentul European în categoria celor deosebit de sensibile”.

La scurt timp după arestare, autorităţile germane au percheziţionat birourile lui Jian G. şi Maximilian Krah de la sediul din Bruxelles al Parlamentului European.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.