G4Media.ro

Un fost bancher a fost condamnat la 10 luni de închisoare în…

Sursa Foto: anticoruptie.md

Un fost bancher a fost condamnat la 10 luni de închisoare în cazul „furtului miliardului” din Republica Moldova

O instanţă din Republica Moldova a decis luni încarcerarea pentru 10 ani a unui bancher, Viorel Bîrcă, după ce a fost condamnat în legătură cu „furtul miliardului”, o fraudă de proporţii prin care în urmă cu 10 ani un miliard de dolari a fost scos din sistemul bancar al ţării şi transferat în străinătate, suma fiind echivalentă cu 12% din produsul intern brut al Republicii Moldova la momentul respectiv, transmite News.ro.
Procurorul anticorupţie al ţării a anunţat sentinţa pronunţată împotriva lui Viorel Bîrcă în legătură cu frauda din 2014-2015, sub acuzaţia de fraudă în masă şi de „acţiune în interesul unui grup infracţional”. Jurnaliştii nu au fost informaţi în prealabil despre şedinţa de condamnare şi nu au fost prezenţi, menţionează Reuters. Agenţia precizează de asemenea că Bîrcă este doar a doua persoană care este condamnată la închisoare în acest caz care datează de aproape un deceniu.
Viorel Bîrcă, spre deosebire de alte figuri care au legătură cu acest caz, a rămas în Moldova, deşi nu se ştie dacă acesta a fost prezent în instanţă la pronunţarea sentinţei.
Procurorii au susţinut că Bîrcă a organizat mai multe transferuri în străinătate, în valoare totală de 100 de milioane de dolari, în timp ce era preşedinte interimar al Consiliului de administraţie al Băncii de Economii. Acesta a negat toate acuzaţiile care i se aduc.
Un proces civil a fost, de asemenea, lansat împotriva lui Bîrcă.
Potrivit NewsMaker, sentinţa poate fi contestată la Curtea de Apel Chişinău în termen de 15 zile.
Anul trecut, o instanţă din Moldova l-a condamnat în lipsă pe oligarhul prorus Ilan Şor la 15 ani de închisoare în legătură cu acest caz. Şor, care a fugit în Israel, a organizat de acolo mitinguri împotriva administraţiei proeuropene a preşedintei Maia Sandu. Ulterior, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a scos în afara legii partidul politic care îi purta numele. Într-un interviu acordat luni NewsMaker, ambasadorul Israelului în Republica Moldova, Joel Lion, a declarat că Ilan Şor trăieşte în Israel ca cetăţean al statului Israel şi nu a comis niciun fel de infracţiuni împotriva statului Israel, o eventuală extrădare a sa fiind strict o problemă care ţine de domeniul juridic, pe care trebuie să o hotărască instanţele israeliene. Ministerul Justiţiei din Moldova s-a adresat Ministerului Justiţiei din Israel cu o solicitare de extrădare, iar aceasta este în curs de examinare.
O altă presupusă figură centrală din spatele fraudei masive, Vlad Plahotniuc, a avut o influenţă enormă asupra tuturor aspectelor vieţii publice moldoveneşti înainte de a părăsi ţara în 2019. De asemenea, el rămâne în libertate şi se crede că se află în Ciprul de Nord. A fost pus sub acuzare şi trimis în judecată, dar încă nu a fost condamnat.
Mai mult de 30 de dosare nerezolvate rămân în instanţe în legătură cu acest caz de fraudă, care continuă să reverbereze în politica moldovenească la un deceniu de la evenimente.
Luna trecută, parlamentul moldovean l-a demis pe şeful băncii centrale, Octavian Armaşu, pentru că nu a acţionat pentru a recupera banii pierduţi în acest scandal.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Pana la urma este 10 LUNI, sau 10 ANI?
    Oricum bine ca la ei se misca justitia, la noi e trendy sa-i lasa cu prescriptia, chiar si aia ilegala.