G4Media.ro

Un fost militar britanic, judecat pentru că a transmis informaţii Iranului /…

Sursa Foto: MET Police

Un fost militar britanic, judecat pentru că a transmis informaţii Iranului / Daniel Khalife în vârstă de 23 de ani a intrat în contact cu Iranul în 2019

Un fost militar britanic, Daniel Khalife, în vârstă de 23 de ani, care a ţinut prima pagină în 2023 după ce a evadat dintr-o închisoare agăţându-se sub un camion de livrări, este judecat la Londra, unde este acuzat de faptul că a transmis informaţii Iranului, relatează AFP, conform News.ro.

Daniel Khalife a intrat în contact cu Iranul în aprilie 2019, a anunţat miercuri reprezentantul parchetului la Curtea de Justiţie de la Woolwich, în estul Londrei.

El a intrat în armată cu doar câteva luni înainte, în septembrie 2018, cu puţin mai înainte să împlinească vârsta de 17 ani.

Fostul militar, care a crescut în sud-estul Londrei împreună cu mama sa, originară din Iran, a evadat dintr-o închisoare în 2023 agăţându-se sub un camion venit să facă livrări la bucătăria închisosrii, unde care muncea atunci.

El a fost arestat după trei zile de fugă.

Începând de marţi el este judecat atât cu cu privire la această evadare, cât şi cu privire la faptul că a transmis informaţii Iranului.

Parchetul l-a acuzat miercuri de faptul că a difuzat pe Whatsapp o listă cu numele a 15 militari britanici – inclusiv membriai Forţelor Speciale. Lista conţinea gradul, numele şi unitatea acestor militari.

În august 2020, Daniel Khalife a discutat timp de o oră cu un contact înregistrat cu numele de ”David Smith”, căruia i-a descris un sistem intern al armatei care permite identificarea personalului militar.

El a rămas în contact cu contacte iraniene pe când se afla în post, în Texas, în Statele Unite, în perioada februarie-aprilie 2021.

Potrivit parchetului, Daniel Khalife a primit bani în numerar din partea servviciilor iraniene de informaţii.

Parchetul a anunţat marţi că acuzatul a declarat în cadrul anchetei că a vrut să fie ”un agent dublu” în beneficiul agenţiei britanice de informaţii externe MI6.

Daniel Khalife contestă faptele de care este acuzat.

Acest proces începe în contextul în care directorul serviciilor britanice de informaţii interne MI5 Ken McCallum a dezvăluit marţi s-au intensificat ”comploturi” susţinute de Iran ”într-un ritm şi de o amploare fără precedent” în Regatul Unit, începând din 2022 şi ele constituie ”ameninţări potenţial mortale” la adresa cetăţenilor şi rezidenţilor.

Tot marţi, directorul MI5 Ken McCallum a dezvăluit că tot mai mulţi minori sunt vixaţi în anchete de terorism ale serviciilor britanice de informaţii interne – în legătură cu mişcări de extremă dreapta.

”Din nefericire, 13% dintre persoanele pe care MI5 le anchetează cu privire la implicare în terorism în Regatul Unit au mai puţin de 18 ani”, a declarat marţi, într-un discurs la Centrul Operaţiunilor Antiteroriste, în estul Londrei, Ken McKallum.

Este vorba despre ”o creştere de trei ori în ultimii trei ani”, a precizat el, subliniind că Internetul este ”principalul factor” în această creştere.

MI5 constată ”prea multe cazuri în care oameni foarte tineri se confruntă cu un extremism online toxic”.

”Terorismul de extremă dreapta mai ales ţinteşte puternic tinerii printr-o propagandă care arată o înţelegere fină a culturii Internetului”, a sublniat el.

Ameninţarea teroristă este considerată în prezent ”substanţială” în Regatul Unit, – al treilea nivel pe o scală de cinci.

Începând din 2017, poliţia britanică şi MI5 au dejucat peste 40 de atacuri aflate într-un stadiu avansat de pregătire şi a salvat astfel ”numeroase vieţi”, a declarat Ken McCallum.

Cea mai îngrijorătoare ameninţare, în opinia sa, provine de la Al-Qaida şi gruparea Statul Islamic (SI), care şi-a ”reluat eforturile de exportare a terorismului”.

Anchetele cu privire la acte ale unor state ostile au crescut cu 48%, uneori prin intermediul unor grupări criminale sau agenţii private de informaţii.

Directorul MI5 subliniază voinţa Moscovei de a cauza ”haos” în Regatul Unit şi în Europa, din cauza susţinerii Ucrinei de către Occident împotirva invaziei ruse.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...