G4Media.ro

Un fost oficial din Sănătate afirmă că SUA riscă ”cea mai întunecată…

Sursa: US Embassy Berlin

Un fost oficial din Sănătate afirmă că SUA riscă ”cea mai întunecată iarnă” dacă nu vor îmbunătăţi reacţia la pandemie

Un avertizor de integritate care susţine că a fost înlăturat din postul său guvernamental pentru că a atras atenţia în legătură cu pregătirea insuficientă pentru coronavirus a declarat joi, într-o audiere în Congresul american, că Statele Unite s-ar putea confrunta ”cu iarna cea mai întunecată” din timpurile recente, dacă nu îşi va îmbunătăţi reacţia la pandemie, transmite Reuters, citat de News.ro.

La câteva ore după ce preşedintele Donald Trump l-a criticat pe Twitter, Rick Bright a fost audiat într-o comisie a Camerei Reprezentanţilor în legătură cu nivelul de pregătire pentru pandemie.

Luna trecută, Bright a fost înlăturat din funcţia de director al Biomedical Advanced Research and Development Authority, sau BARDA (Autoritatea pentru Cercetări Avansate în Domeniul Biomedicinei), în cadrul Departamentului pentru Sănătate şi Servicii Umane al SUA, responsabilă pentru dezvoltarea de medicamente pentru coronavirus.

”Ceea ce facem trebuie făcut cu atenţie, sub îndrumarea celor mai buni specialişti. Fereastra noastră de oportunitate se închide. Dacă nu vom reuşi să ne îmbunătăţim reacţia acum, pe bază ştiinţifică, mă tem să pandemia se va înrăutăţi şi va fi de lungă durată”, a afirmat Bright.

Pandemia a infectat aproape 1,4 milioane de oameni în Statele Unite, a omorât peste 82.000 şi a sufocat economia.

Bright a spus că nu va uita niciodată un email primit în ianuarie de la un furnizor american de măşti faciale medicale, care avertiza că există un deficit grav.

”A spus că suntem într-un mare impas. Lumea este. Trebuie să acţionăm. Şi am transmis acest mesaj la cel mai înalt nivel la care am avut acces în cadrul HHS şi nu am primit niciun răspuns”, a spus Bright.

Trump, care insistă pentru redeschiderea rapidă a economiei americane, a scris joi dimineaţă, pe Twitter, că Bright este ”un angajat nemulţumit”.

Sursa: US Embassy Berlin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...