Un fost primar din Timiș, cercetat după ce a plătit pietruirea unor drumuri care erau deja asfaltate / În dosar apare și fostul viceprimar, actual primar
Fostul primar din Ohabă Lungă, județul Timiș, e acuzat că a contractat lucrări de pietruire a unor drumuri, înainte de alegerile locale din 2020, în ciuda faptului că drumurile care urmau a fi pietruite erau deja asfaltate, relatează Opinia Timișoarei.
Fostul primar va trebui să dea explicații în față procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făget, precum și viceprimarul de la acea vreme care în prezent este primarul localității.
Prejudiciul este de 270.000 de lei.
”Azi, 14 septembrie a.c.,polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J Timiș sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget au pus în executare 6 mandate de percheziție domiciliară și 7 mandate de percheziție auto la sediul unității administrativ-teritoriale din Ohabă Lungă, la sediile a patru societăți comerciale din Timișoara, Lugoj și Sanandrei, precum și la domiciliul unui bărbat în vârstă de 40 de ani din Lugoj. Activitățile au fost desfășurate într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual, constând în contractarea de către o societate comercială a unor lucrări de întreținere drumuri comunale și decontarea acestora în baza unor documente cu conținut ireal”, a transmis IPJ Timiș.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank