G4Media.ro

Un fost şef de la Paşapoarte Dâmboviţa şi traficanţi de migranţi scapă…

Sursa: Poliția de Frontieră Giurgiu

Un fost şef de la Paşapoarte Dâmboviţa şi traficanţi de migranţi scapă de condamnări în urma unor decizii ale CCR privind prescrierea faptelor / Gruparea obţinea documente de identitate false pentru migranţi din Africa

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, luni, anularea unei condamnări de trei ani şi patru luni închisoare primită de un fost şef de la Paşapoarte Dâmboviţa, implicat într-o reţea de traficanţi de migranţi, după ce magistraţii au aplicat două decizii ale Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor, transmite Agerpres.

Este vorba despre Şerban Dumitru (angajat în cadrul Serviciului de Evidenţă a Populaţiei Dâmboviţa şi fost şef al Serviciului de Paşapoarte Dâmboviţa), trimis în judecată în anul 2016 de DIICOT, sub acuzaţia că a falsificat acte de identitate româneşti în beneficiul unei grupări care aducea fraudulos în ţară migranţi de origine africană.

Condamnat în luna mai 2022 de Curtea de Apel Ploieşti la trei ani şi patru luni închisoare cu executare, fostul şef de la Paşapoarte a scăpat luni de dosarul penal, pe motiv că faptele s-au prescris.

De acuzaţii au scăpat alţi patru inculpaţi din acest dosar, respectiv Dănuţ Nicolae Moldovan, Ionuţ Ninel Răducanu, Ion Petrache şi Nicula Mihai Sandu, care primiseră la instanţa de fond condamnări între trei şi cinci ani închisoare pentru constituire a unui grup infracţional, facilitarea şederii ilegale în România, fals material în înscrisuri oficiale.

Potrivit deciziei instanţei, magistraţii au dispus încetarea procesului penal în acest dosar ca urmare a aplicării deciziilor nr.297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale a României şi deciziei nr.67/25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care se referă la prescrierea faptelor.

Pe 26 mai, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe. CCR a constatat că, în perioada 2018 – mai 2022, nu a existat un caz de întrerupere a prescripţiei penale.

Ulterior, pe 25 octombrie, un complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile.

Această decizie va afecta mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau în anchetă la procurori, iar inculpaţii vor scăpa de condamnare sau acuzaţii, ca urmare a prescrierii faptelor.

Potrivit DIICOT, începând cu anul 2012, pe teritoriul României s-a constituit o grupare condusă de congolezul Okombi Remy Fernand Oscar (decedat între timp), formată din cetăţeni români şi străini (de origine africană), care a racolat, îndrumat şi călăuzit persoane de cetăţenie congoleză şi de alte cetăţenii pe ruta Congo – Coasta de Fildeş – Uganda – România – statele vest europene (preponderent Franţa şi Belgia).

Membrii grupării procedau la introducerea ‘aparent legală’ a migranţilor în România prin obţinerea de vize emise de oficiile consulare şi ambasadele României din zona Africii, în baza unor invitaţii ale unor cetăţeni români sau conaţionali stabiliţi în România ori pentru participarea la diverse întruniri organizate pe teritoriul României.

Ulterior intrării în România, migranţii erau cazaţi în diferite locaţii din Bucureşti sau în zonele limitrofe, iar în perioada de şedere membrii grupului făceau demersurile necesare obţinerii documentelor de identitate româneşti falsificate care permiteau accesul liber pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.

Gruparea obţinea documente de identitate false pentru migranţi, cu ajutorul unor funcţionari români, printre care şi Şerban Dumitru (angajat în cadrul Serviciului de Evidenţă a Populaţiei Dâmboviţa, fost şef al Serviciului de Paşapoarte Dâmboviţa).

După obţinerea documentelor de identitate româneşti falsificate, membrii grupării ar fi folosit două modalităţi de transport a migranţilor către vestul Europei.

Astfel, o parte dintre migranţi erau scoşi din ţară, în mod fraudulos, cu ajutorul unor documente false, prin frontiera de vest a ţării cu destinaţia Franţa şi Belgia. Altor migranţi, membrii grupului le achiziţionau bilete de avion pentru a se întoarce în ţările de origine, cu escală în Franţa. În aeroportul de escală, migranţii erau aşteptaţi de către alţi membri ai grupului, care le puneau la dispoziţie documente false necesare şederii pe teritoriul francez.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. PRIVILEGII PESTE PRIVILEGII. DAR SI REZULTATELE SUNT PE MASURA. SCAPA TOTI !

    • Prescripţia s-a produs din cauza parlamentarilor şi a Guvernului care au strecurat intenţionat vicii de neconstituţionalitate ȋn lege, după care nu au ȋnlăturat acele vicii, deşi le fuseseră ȋnvederate pe cale legală.

      Votaţi PZD + PeNaLi + UDMR!

  2. Traiasca, traiasca si-nfloreasca, Curtea Constitutionala Romaneaska!

  3. Schengen ei? 😄 Repetentilor si chiulangiilor afara le e locul.

    • O țară cu corupție generalizată, inclusiv în așa-numita „justiție”, NU are ce căuta în Schengen!

  4. Totul e in regula Predoiule, nu?

  5. PENSII SPECIALE ESTE JUPÂNII LA INFRACŢIUNI PĂ ŢARĂ! CEI MAI ŞMECHERI! FORŢĂ! SE ŞTIE!

    DIN CAUZA LA USEREU NAM INTR-AT ÎN ŞENGHY!

    • Nu prea cred ca din cauza lor, ci a voastra, a romanilor, ca ati mintit ca nu e pe aici traseul de trafic, dar uite ca este! Ce vrei mai mult? Ati aratat singuri minciuna voastra! De ce ati mintit? Ia uite cati aveti acuzati de trafic de migranti

  6. România e la nivelul lui Co.ngo dpdv al poliției și justiției, ce să căutăm în Schengen ?

    „Problema corupției în România a fost rezolvată.”
    Klauns Iohannis

  7. mai vreti in şenghen?
    de ce? 😂

  8. Clanurile mafiote din justiție conduse de Voiculescu și ai căror executanți docili sunt dornenii, ciordachii, savonistii, baltagistii ,etc…. și-au făcut pe deplin datoria . Au distrus orice urma de justiție.
    Pensii speciale pentru slugile fidele .

  9. Știu ei ceva, austriecii ăia.

  10. In virtutea ticalosiei lor sovietice, CCR se asigura ca Romania va ramana in afara Schengen pana la sosire trupelor ruse !

  11. Numai pentru acest motiv, al giganticei coruptii in sistemul judiciar moldovalah, care acopera protector grupurile infractionale de migratie ilegala si trafic de persoane, coordonate de „suedejii” lui Gelu D, si ar trebui amanata inrarea Ro. in Schengen.

    • tot niste lingai fara caracter ramaneti: French anti-terror officer charged with selling fake ID on the dark web. doar un exemplu in 2 secunde pe google. nu v-ati saturat sa va bateti joc de romania, nu v-ati plictisit deloc sa va urati chiar asa tara?!

    • @Jean Valjean. Nu de Romania este vorba (superba tara!!), ci de prea multi locuitori ai acesteia care o dispretuiesc si o fac tinta sarcasmului lumii civilizate. Nu suntem acceptati din cauza hoardelor de „suedeji” care intoxica UE, pentru primitivismul specific fundamentalismului ortodox slavic, alaturi de bulgari, dar si de ucrainieni, sarbi, rusi etc. Citeste postarile de mai sus si multe altele la articolele g4m, expresii edificatoare ale mentalitatii indigene.

      Schengen este EXCLUSIV catolic/protestant/reformat, Grecia fiind exceptia necesara, ca fondatoare istorica a Europei, alaturi de romani. Hai, ca nu-i greu de inteles…

  12. Romanii nostri sa faca asa ceva? Pai cum, nu au spus olandezi si toti ceilalati ca suntem cei mai vigilenti, atenti si corecti in protejarea granitelor si ca nimic nu trece pe la noi? Nici macar importuri de cinste, corectitudine, performanta si meritocratie?