Un grup de 12 români întorși din Italia a încercat să ascundă polițiștilor de frontieră țara din care vin/ Persoanele au devenit recalcitrante în Vama Cenad după ce li s-a spus că trebuie să intre în carantină
Un număr de 12 cetăţeni români care se întorceau din Italia, marţi, cu trei autoturisme, vor fi preluaţi în această seară de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş şi vor fi plasate într-un loc de carantină, după ce au încercat să ascundă poliţiştilor de frontieră din vama Cenad ţara din care vin, pentru a evita carantina, informează Poliţia de Frontieră, transmite Agerpres.ro.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.
„Astăzi, în jurul orei 16,00, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad s-au prezentat la intrarea în ţară 12 cetăţeni români, şase adulţi şi şase minori, care călătoreau în trei autoturisme înmatriculate în Italia. Cu ocazia efectuării formalităţilor, persoanele le-au declarat poliţiştilor de frontieră că vin din localitatea Torino, Italia, şi că doresc să ajungă acasă, în localitatea cărăşeană Bocşa. La controlul sanitar uman, întrucât reprezentantul DSP Timiş le-a adus la cunoştinţă că trebuie să intre în regim de carantină pe o perioadă de 14 zile, cetăţenii români şi-au modificat declaraţia iniţială, susţinând de această dată că se întorc în ţară din Germania”, arată un comunicat al Poliţiei de Frontieră remis, marţi seara, AGERPRES.
Totodată, persoanele au devenit recalcitrante, solicitând finalizarea formalităţilor de frontieră şi permiterea continuării călătoriei, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin pentru restabilirea ordinii publice colegilor din cadrul Poliţiei Timiş şi al Jandarmeriei Timiş.
În prezent, cele 12 persoane au înţeles necesitatea măsurilor dispuse, urmând a fi preluate de reprezentanţii DSP Timiş şi plasate într-un loc de carantină, mai menţionează sursa citată.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.