G4Media.ro

Un grup de congresmeni americani vrea să interzică TikTok în SUA

Sursa foto: Unsplash / Solen Feyissa

Un grup de congresmeni americani vrea să interzică TikTok în SUA

Douăzeci de congresmeni americani din Camera Reprezentanților, atât republicani, cât și democrați, și-au anunțat intenția de a propune o lege care să interzică TikTok în Statele Unite, cu excepția cazului în care rețeaua de socializare va tăia legăturile cu compania mamă, ByteDance, și cu China, transmite agenția AFP.

„Ne-am reunit, zece democrați și zece republicani, pentru a prezenta o lege care va interzice TikTok să funcționeze în Statele Unite dacă nu rupe legăturile cu ByteDance sau cu orice entitate controlată de Partidul Comunist Chinez (PCC)”, a declarat Mike Gallagher, președintele republican al Comisiei însărcinate cu PCC din Camera Reprezentanților, în cadrul unei conferințe de presă.

Colegul său democrat Raja Krishnamoorthi a asigurat presa că „nu este vorba de o interdicție. Mingea este în terenul ByteDance sau al oricărei alte aplicații de rețele sociale care aparține” unui stat străin.

El a declarat că „ByteDance a folosit în mod repetat platforma TikTok pentru a submina nu doar securitatea națională a SUA, ci și interesele utilizatorilor săi”, adăugând că dovezile privind o legătură între compania-mamă a rețelei sociale și armata chineză sunt reale.

Întrebat de AFP, un purtător de cuvânt al rețelei de socializare a declarat că această lege reprezintă „o interdicție totală a TikTok, indiferent de modul în care autorii săi încearcă să o ascundă”.

„Acest lucru va călca în picioare Primul Amendament (care apără libertatea de exprimare) a 170 de milioane de americani și va priva cinci milioane de întreprinderi mici de o platformă pe care se bazează pentru a se dezvolta și a crea locuri de muncă”, a adăugat el.

Pe de altă parte, Casa Albă a calificat propunerea legislativă drept „interesantă și o măsură binevenită pentru a face față amenințării”, potrivit unui purtător de cuvânt intervievat de AFP. „Salutăm munca depusă de Gallagher și Krishnamoorthi și așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu Congresul pentru a consolida și mai mult această propunere legislativă”, a adăugat el.

Mai multe state și guvernul federal au interzis utilizarea aplicației pe dispozitivele oficiale ale guvernului, invocând riscuri pentru securitatea națională.

În Montana (nord-vest), un judecător a blocat recent o inițiativă a guvernului statului de a interzice complet aplicația.

Deși aplicația continuă să fie monitorizată de Washington, deocamdată nu pare să fie avută în vedere nicio măsură federală de interzicere sau restricționare a utilizării rețelei de socializare.

TikTok se află în vizorul autorităților americane de mai multe luni, numeroși oficiali susținând că platforma permite Beijingului să spioneze și să manipuleze cei 150 de milioane de utilizatori ai săi din Statele Unite. Compania a negat întotdeauna aceste acuzații.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...