Un grup de europarlamentari cer protejarea basilicii Sfânta Sofia, după ce aceasta a redevenit moschee: Ankara sfidează dreptul internaţional şi valorile europene
Aproximativ 90 de membri ai Parlamentului European şi-au exprimat nemulţumirea faţă de decizia de retransformare a fostei bazilici Sfânta Sofia din Istanbul în moschee şi au cerut măsuri pentru a proteja acest obiectiv inclus pe Lista Patrimoniului Mondial, transmite vineri HINA, citată de Agerpres.ro.
Într-o scrisoare adresată şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, şi Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), eurodeputaţii semnatari susţin că ”instrumentalizarea Hagiei Sofia de Republica Turcia pentru a exercita presiuni asupra Europei demonstrează fără echivoc” faptul că Ankara sfidează ”dreptul internaţional şi valorile europene”.
”Le cer UNESCO şi Comitetului Patrimoniului Mondial să reacţioneze şi să-i identifice pe cei vinovaţi pentru această măsură unilaterală împotriva patrimoniului care aparţine întregii lumi”, a declarat eurodeputata croată Zeljana Zovko, care a semnat apelul.
Eurodeputaţii solicită UNESCO să ia măsuri adecvate pentru a salvgarda acest obiectiv din patrimoniul cultural mondial.
La 10 iulie, Consiliul de Stat, cel mai înalt tribunal administrativ din Turcia, a acceptat o solicitare a mai multor asociaţii de revocare a unei măsuri guvernamentale din 1934 care conferea fostei bazilici Sfânta Sofia statut de muzeu. La scurt timp după decizie, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că fosta bazilică bizantină din vechiul Constantinopol va fi deschisă la 24 iulie pentru rugăciuni musulmane ca moschee.
UNESCO a anunţat că la următoarea sa reuniune va reconsidera statutul fostei bazilici Sfânta Sofia, înscrisă în 1985 pe Lista Patrimoniului Mondial, şi a subliniat că ”este regretabil că decizia turcă a fost luată fără nicio formă de dialog sau notificare prealabilă”.
Operă arhitecturală majoră construită în secolul al şaselea de bizantini care îşi încoronau acolo împăraţii, Sfânta Sofia este de asemenea una dintre principalele atracţii turistice din Istanbul, cu circa 3,8 milioane de vizitatori în 2019. Convertită în moschee după ocuparea Constantinopolului de către otomani în 1453, ea a fost transformată în muzeu în 1934 de către liderul tinerei republici turce, Mustafa Kemal, dornic să o „ofere umanităţii”.
sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii