G4Media.ro

Un grup de hackeri a fost declarat „extremist” de autoritățile din Belarus,…

sursa foto: Administrația Prezidențială Belarus

Un grup de hackeri a fost declarat „extremist” de autoritățile din Belarus, după ce a lansat un atac cibernetic asupra Ministerului de Interne, în semn de protest față de represiunea la care sunt supuși opozanții politici

Autorităţile belaruse au declarat miercuri drept „extremist” un grup de hackeri care susţine că s-ar afla în spatele unui atac cibernetic masiv împotriva reţelei informatice a Ministerului de Interne de la Minsk, în semn de protest faţă de represiunea împotriva opoziţiei comisă de regim, relatează AFP.

Acest grup, autointitulat Kiber Partizanî (Partizanii cibernetici), a început să publice luna trecută ceea ce el prezintă a fi înregistrări audio cu oficiali ai Ministerului de Interne belarus ordonând utilizarea violenţei împotriva protestatarilor opoziţiei.

Acest atac cibernetic a fost revendicat de hackeri ca fiind „cel mai mare din istoria Belarus”, iar grupul postează înregistrări audio pe Telegram aproape în fiecare zi. De asemenea, ei au dezvăluit informaţii personale despre cei responsabili, potrivit hackerilor, de reprimarea manifestaţiilor.

„Regimul terorist continuă represiunea, decimând societatea civilă şi media independente. Răspunsul nostru este o lovitură dată sistemului punitiv”, indică gruparea pe Telegram.

La rândul său, Ministerul de Interne belarus a anunţat miercuri că două canale Telegram având legătură cu grupul de hackeri respectiv au fost clasificate drept „extremiste” pentru „discreditarea forţelor de ordine şi a reprezentanţilor organelor guvernamentale” şi „incitare la vrajbă socială”.

Desemnarea drept „extremist” înseamnă că difuzarea oricărei postări de pe cele două canale poate duce la o amendă sau chiar arestare. De asemenea, poate avea ca efect o creştere a penalităţilor suportate de membrii sau de susţinătorii financiari ai grupului.

Într-un e-mail către AFP săptămâna trecută, „Partizanii cibernetici” afirmă că operaţiunea lor continuă, susţinând că au piratat mai mult de 5 terabiţi de date de la Ministerul de Interne „şi nu numai”.

Contactate în repetate rânduri de AFP, Ministerul belarus de Interne, Parchetul şi Comitetul de anchetă belaruse nu au răspuns. Anul trecut, un prim atac cibernetic al acestui grup vizând responsabili ai Ministerului de Interne a fost confirmat de autorităţi.

Comentând despre desemnarea lor ca „extremişti” miercuri pe Telegram, hackerii au indicat :”Fără niciun dubiu, este un semn al calităţii muncii noastre!”

Autorităţile belaruse desfăşoară de luni de zile o represiune severă a mişcării de contestare apărută în urma alegerilor considerate fraudate pe scară largă în favoarea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko în august 2020. Oponenţi ai regimului au fost arestaţi sau constrânşi la exil, în timp ce numeroase organizaţii neguvernamentale şi media independente au fost închise de justiţie, relatează Agerpres.

sursa foto: Administrația Prezidențială Belarus

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. „Atac cibernetic” si „prezintă a fi înregistrări audio cu oficiali ai Ministerului de Interne belarus ordonând utilizarea violenţei ”
    Care-i legatura…?
    Cam aceeasi dintre siteul ala Legalizam si Cițu