Un grup de lucru parlamentar din Japonia analizează chestiunea OZN-urilor
OZN-urile ar trebui să fie luate în serios şi această chestiune ar trebui abordată din punctul de vedere al posibilelor riscuri pentru securitatea naţională, potrivit parlamentarilor japonezi care au lansat joi un grup de lucru pe această temă, neglijată până acum de autorităţile nipone, informează AFP, transmite Agerpres.
Acest grup transpartinic, care include printre cei aproximativ 80 de membri ai săi mai mulţi foşti miniştri ai Apărării din Japonia, i-a cerut Guvernului de la Tokyo să îşi amelioreze capacităţile de detectare şi analiză a acestor „fenomene anormale non-identificate” (UAP în engleză – n.red.).
„Ar fi extrem de iresponsabil din partea noastră să ne resemnăm cu faptul că ar fi vorba despre ceva ce pur şi simplu nu poate fi explicat şi să continuăm să practicăm politica struţului” în raport astfel de fenomene, a declarat recent un fost ministru nipon al Apărării, Yasukazu Hamada.
„În Japonia, OZN-urile sunt în mod tradiţional percepute ca făcând parte din domeniul ocultului, care nu are nimic de-a face cu politica”, a subliniat luna trecută Yoshiharu Asakawa, un deputat al unui partid aflat în opoziţie.
Dar dacă acele obiecte zburătoare neidentificate de dovedesc a fi „arme secrete cu tehnologie de vârf sau drone de spionaj deghizate, ele ar putea reprezenta o ameninţare importantă pentru securitatea naţiunii noastre”, a adăugat acelaşi parlamentar, membru al Partidului japonez al Inovaţiei.
În Statele Unite, principalul aliat al Japoniei în materie de apărare, un birou dedicat cercetării UAP-urilor a fost creat în 2022 în cadrul Pentagonului. Serviciile de informaţii americane şi NASA colectează şi examinează la rândul lor date din acest domeniu.
Biroul specializat din cadrul Pentagonului, denumit AARO, a anunţat în martie că nu a găsit „nicio dovadă empirică” ce ar permite să se ajungă la concluzia că anumite UAP-uri ar fi de origine extraterestră sau că administraţia americană ar ascunde astfel de dovezi.
„Anchetele au permis să se determine că majoritatea observaţiilor au fost rezultatul unei identificări eronate a unor obiecte sau fenomene obişnuite” şi că majoritatea cazurilor care rămân deocamdată învăluite în mister ar putea avea o explicaţie banală dacă mai multe date precise ar fi disponibile, potrivit acelui raport întocmit de AARO.
La începutul anului 2023, deja celebrul caz al balonului chinezesc care a survolat spaţiul aerian al Statelor Unite a ridicat vălul de pe anumite anomalii aeriene similare observate anterior, inclusiv în Japonia.
Ministerul Apărării din Japonia a declarat la scurt timp după aceea că mai multe „OZN-uri” zărite în spaţiul aerian nipon în anii trecuţi erau cel mai probabil baloane-spion chinezeşti.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank