G4Media.ro

Un grup de state membre UE solicită ”un interval de preţuri” pentru…

sursa foto: Pexels/ Loïc Manegarium

Un grup de state membre UE solicită ”un interval de preţuri” pentru gazele naturale

Un grup de state membre UE, inclusiv Polonia, Italia şi Grecia, a elaborat o propunere adresată Uniunii Europene privind introducerea „unui interval dinamic de preţuri” pentru gaze, într-o încercare de a reduce preţul ridicat al energiei şi inflaţia, transmite Reuters, citată de Agerpres.

„Intervalul se va aplica tuturor tranzacţiilor angro, nu va fi limitat la importul din jurisdicţii specifice şi nu va fi limitat la folosirea specifică a gazelor naturale”, se arată în propunerea consultată de Reuters.

Vineri, liderii statelor membre UE vor discuta o potenţială plafonare a preţului la gazele naturale, la reuniunea de la Praga.

Luna trecută, comisarul european pentru energie, Kadri Simson, anunţa că executivul comunitar va căuta să negocieze „un interval de preţuri” cu furnizorii de încredere de gaze naturale.

„Vom stabili asta şi vom încerca să negociem un interval de preţuri, nu un plafon fix, care să ne permită să reducem costurile pentru consumatorii noştri”, a declarat oficialul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...