G4Media.ro

Un heliport SMURD urmează să fie amenajat în Buzău până la finalul…

Sursa Foto: Salvamont /facebook

Un heliport SMURD urmează să fie amenajat în Buzău până la finalul anului

Buzăul ar putea avea, până la finalul acestui an, un heliport extrem de necesar pentru preluarea bolnavilor cu elicoptere SMURD, iar acesta ar urma să fie amenajat pe cheltuiala Consiliului Judeţean.

Consiliul Judeţean Buzău a iniţiat, recent, un proiect de extindere şi modernizare a Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţe Buzău, proiect în care s-a încercat şi realizarea unui heliport. Amplasarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău nu a permis realizarea obiectivului chiar în curtea sau pe clădirea unităţii sanitare, iar faptul că din anul 2020 nu a mai fost permisă aterizarea elicopterelor pe Stadionul de Atletism, locul uzual de preluare al pacienţilor, întrucât obiectivul a fost modernizat a determinat autorităţile judeţene să caute noi soluţii.

În prezent locul identificat pentru construirea unui astfel de obiectiv este în curtea fostului Liceu de Poliţie Buzău, actualmente Centru Multifuncţional de Pregătire Schenghen, cu care urmează a se semna un protocol.

„Am discutat cu domnul comandant al Centrului Multifuncţional de Pregătire Schenghen care, de principiu, a fost de acord, dar aşteaptă şi dânsul şi noi aprobările de la forurile superioare. Evident sunt de făcut anumite hârtii, trebuie trecut de un circuit birocratic şi sper eu ca acest lucru să se rezolve până în vară. În momentul în care avem acceptul noi ne apucăm de treabă şi realizăm acel heliport cu balizaj corespunzător din fonduri proprii ale Consiliului Judeţean. Locul identificat este ideal, există căi de acces, este tot timpul păzit şi asigură şi un grad sporit de confidenţialitate”, a declarat Petre Emanoil Neagu, preşedintele CJ Buzău.

Conform acestuia, suma necesară pentru realizarea obiectivului se ridică undeva la 100-200.000 de euro.

sursa: News.ro, Sursa Foto: Salbamont Alba/facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Da’ ce, Buzatu sau Ciolacu nu ar zbura şi ei cu helicopteru când îi apucă diareea?