Un ieșean este „călăuza” romilor care nu se descurcă în labirintul birocrației / „Fac din suflet, sunt mândru de etnia mea” / ”Fac ca un voluntariat. Merg cu ei personal și îi ajut, stau acolo lângă ei”
Într-o societate tot mai digitalizată, nu este de mirare că cei mai mulți dintre noi întâmpină dificultăți atunci când vine vorba de birocrația modernă. Sebastian Feraru, președintele Alianței pentru Uniunea Rromilor din Iași (AURr), spune că aproape zilnic este contactat de rromi din alianță, care îi cer ajutor în diverse probleme birocratice, relatează Ziarul de Iași.
„Cred că în fiecare zi sunt probleme cu birocrația, pe la Direcția de Evidență a persoanelor, cu bonul, cu programările online. Cei mai tineri se mai descurcă, dar bunicuța de la țară, nu prea. Se duce acolo, ia un număr de ordine și, dacă nu este atentă și ratează, degeaba se mai duce la ghișeu. E dificil cu toate schimbările digitale”, a declarat Sebastian Feraru.
Astfel, de cele mai multe ori, președintele Sebastian Feraru îi însoțește personal pe cei care au nevoie de sprijin, oferindu-le consiliere și ghidaj pentru a naviga prin labirintul procedurilor administrative.
„Sunt multe de rezolvat, dar le facem față. Le rezolvăm noi cumva până la urmă. Eu tot ce fac, fac din suflet, pentru că sunt mândru de etnia mea. Fac ca un voluntariat. Merg cu ei personal și îi ajut, stau acolo lângă ei, ca să-și rezolve ce au cu documentele. Elevii să primească burse, să se înscrie, să meargă la școală, să nu facă prostii. Recent am avut un caz cu un băiat de 13 ani care și-a pierdut certificatul de naștere și îi trebuia o copie la școală. A trebuit să sun la Direcție și la părinți, care nu știau nici ei cum să facă, să cer acordul să mă pot ocupa eu, băiatul fiind minor”, a adăugat Sebastian Feraru.
Din Alianța pentru Uniunea Rromilor din Iași fac parte circa 10.000 de persoane, care, pe lângă astfel de situații, încă se confruntă cu discriminarea sau bullying-ul.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.