G4Media.ro

Un important site de ştiri de opoziţie din Belarus a fost blocat…

Foto: Pixabay

Un important site de ştiri de opoziţie din Belarus a fost blocat / Redactorul-şef a fost arestat

Autorităţile belaruse au anunţat joi că au blocat accesul la Naşa Niva, una din principalele instituţii media online de opoziţie, care la rândul său a comunicat că a pierdut legătura cu mai mulţi jurnalişti ai săi în ţară, inclusiv cu redactorul-şef, iar ulterior s-a aflat că acesta a fost arestat, relatează AFP, citată de Agerpres.

Într-un comunicat, Ministerul Informaţiei de la Minsk declară că „a decis să restricţioneze accesul la site-ul nn.by”, adresa Naşa Niva, conform unei legi care restricţionează difuzarea anumitor informaţii.

„Am pierdut legătura cu unii din angajaţii noştri, inclusiv cu redactorul-şef Egor Martinovici. Este posibil ca el să fi fost reţinut, cititori ai noştri ne-au comunicat că au văzut poliţişti în clădirea unde se află redacţia”, indică Naşa Niva pe canalul Telegram.

Soţia lui Martinovici, Adaria Guştin, a confirmat ulterior într-o postare pe Facebook arestarea soţului său.

Site-ul acestei publicaţii istorice de opoziţie, în limba belarusă, nu era accesibil joi, nici măcar din străinătate, notează AFP.

În acelaşi timp, Asociaţia Jurnaliştilor din Belarus a anunţat arestarea redactorului şef al site-ului de informare independent orsha.eu, Igor Kazmerciak, şi blocarea site-ului dev.by, care acoperă actualitatea din sectorul tech.

Autorităţile belaruse au continuat în ultimele luni represiunea împotriva mişcării de contestare istorice, apărută în august 2020 ca reacţie împotriva realegerii considerate frauduloase a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

Această mişcare a reunit zeci de mii de manifestanţi din această fostă republică sovietică timp de luni de zile, înainte de a-şi pierde suflul după numeroase arestări arbitrare, acte de violenţă, exilări forţate şi procese pe bandă rulantă.

Represaliile nu au ocolit nici mass-media. În februarie, două jurnaliste de la postul TV de opoziţie Belsat, Daria Ciulţova şi Katerina Bahvalova, au fost condamnate la doi ani de închisoare, acuzate că au instigat la „tulburări” în timp ce acopereau protestele din 2020.

O altă media independentă vizată a fost TUT BY, care acoperise activ manifestaţiile. În mai, circa 15 dintre angajaţii săi au fost arestaţi, iar site-ul a fost blocat după percheziţii.

La sfârşitul lunii mai a fost arestat un alt jurnalist belarus, care trăia în exil, Roman Protasevici, reţinut după deturnarea la Minsk a avionului de linie cu care călătorea.

Roman Protasevici este fostul redactor-şef al instituţiei media Nexta, care a jucat un rol central în timpul protestelor, orientând manifestanţii spre străzile care nu erau blocate de scutieri, publicând cu promptitudine fotografii, înregistrări video şi informaţii despre cele mai grave ciocniri dintre protestatari, poliţie şi armată.

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...