Un incendiu a cuprins trei gospodării din localitatea suceveană Marginea/ Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri
Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi trei gospodării din Marginea, judeţul Suceava, au fost afectate grav de un incendiu izbucnit vineri, propagat cu repeziciune din cauza vântului puternic.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, iniţial, incendiul a izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Marginea şi au intervenit pompierii militari de la Detaşamentul Rădăuţi cu două autospeciale de stingere.
Ulterior, incendiul s-a extins şi la o a doua gospodărie, la faţa locului intervenind pompieri militari şi civili cu şase autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD B2.
Incendiul a afectat cele două gospodării, cu locuinţe şi anexe gospodăreşti, iar flăcările s-au extins şi la anexele dintr-o a treia gospodărie.
Numărul autospecialelor a fost suplimentat, la faţa locului intervenind zece autospeciale de stingere, atât ale pompierilor militari, cât şi ale serviciilor de volutari pentru situaţii de urgenţă din zonă.
Alin Găleată a precizat că flăcările au fost favorizate şi s-au extins cu rapiditate din cauza vântului puternic, dar şi din cauza materialelor majoritare din lemn ale construcţiilor afectate.
Incendiul a fost localizat şi se lucrează pentru lichidarea ultimelor focare, dar şi pentru îndepărtarea elementelor de construcţie afectate de foc.
Pe parcursul intervenţiei, patru persoane au primit îngrijiri medicale, dintre care două au avut atacuri de panică, una cu arsuri şi o alta cu contuzii.
Doar una dintre acestea, cu atac de panică, pe fondul unor afecţiuni cronice, a fost transportată la spital.
În sprijinul intervenţiei, la faţa locului, au ajuns două ambulanţe SMURD şi un echipaj de la SAJ Suceava.
sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: ISU Suceava
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank