Un incendiu a izbucnit la un pavilion cu 3 etaje al Spitalului de Psihiatrie Nucet din Bihor / Pompierii au stins flăcările în circa 10 minute, nu s-a impus evacuarea pacienților
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la un pavilion cu 3 etaje al Spitalului de Psihiatrie Nucet din Bihor.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana al județului Bihor, evenimentul a fost semnalat prin 112 la ora 11.05.
„Incendiul, care se manifesta la un birou situat la parterul clădirii, a fost localizat și lichidat cu operativitate în circa 10 minute, de forțele de intervenție, neimpunându-se evacuarea niciunui pacient”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU, maior Camelia Roșca.
Evenimentul s-a soldat cu arderea unui computer, a unei imprimante și a corpului de mobilier pe care acestea erau amplasate.
„Pompierii militari au evacuat documentele existente în încăperea respectivă și au împiedicat propagarea flăcărilor. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit drept cauza probabilă a evenimentului, efectul termic al curentului electric”, mai arată ISU.
La fața locului au intervenit echipajele de pompieri militari ale Stației Ștei și Secției de Pompieri Beiuș, cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă. (Sursa: ebihoreanul.ro)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Demisia Vlad Voiculescu!!!
Nu mai e nevoie! A venit Prof.univ.Dr. Alexandru Rafila , a suflat pfuuuu si incendiul s-a stins.
Ce bine ca il avem pe Rafila.