G4Media.ro

Un influent senator republican, apropiat de Donald Trump, propune interzicerea avortului după…

Sursa foto: MANDEL NGAN / AFP

Un influent senator republican, apropiat de Donald Trump, propune interzicerea avortului după 15 săptămâni de sarcină pe întreg teritoriul Statelor Unite

Influentul senator republican Lindsey Graham a prezentat marţi un proiect de lege care ar interzice avortul pe întreg teritoriul Statelor Unite după 15 săptămâni de sarcină, care a stârnit proteste imediate din partea taberei preşedintelui Joe Biden, notează AFP, citată de Agerpres.

Dreptul la avort se află în centrul dezbaterilor politice de la decizia Curţii Supreme din iunie, care a lăsat fiecare stat liber să-l interzică pe teritoriul lor.

Senatorul american Lindsey Graham, un apropiat al lui Donald Trump, a lăudat marţi meritele proiectului său de lege, insistând că oferă o soluţie „consensuală” asupra acestei chestiuni.

Interzicând avortul după 15 săptămâni, America „ar fi din punct de vedere federal la un nivel destul de coerent cu restul lumii”, a subliniat congresmanul din Carolina de Sud în cursul unei conferinţe de presă. El a dat în repetate rânduri exemplul Franţei, unde termenul pentru întreruperea voluntară a sarcinii este de 14 săptămâni.

„În general, este mai degrabă văzut ca un lucru bun să fii la fel de nesăbuit ca francezii”, a glumit senatorul.

Textul prevede, cu toate acestea, să lase în vigoare toate interdicţiile privind avortul adoptate de o serie de state conservatoare de la decizia Curţii Supreme.

Deşi mai moderat decât multe propuneri republicane pe această temă, proiectul de lege le oferă conservatorilor posibilitatea de a-şi îndulci mesajul către alegătorii americani, majoritari în favoarea dreptului la avort, cu mai puţin de două luni înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului.

El a determinat reacţia imediată a taberei democrate, care mizează pe acest subiect pentru a-şi mobiliza baza în vederea acestor alegeri, tradiţional periculoase pentru partidul aflat la guvernare.

Textul „ar priva femeile de drepturile lor în toate cele 50 de state”, a denunţat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre.

„Nu vă faceţi iluzii: dacă republicanii au şansa, se vor asigura că vor adopta legi şi mai draconice decât acest proiect”, a adăugat preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, citată de AFP.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Domnul Graham are o mică problemă: până la 67 de ani cati are acum nu a fost niciodată căsătorit si nici nu are copii. Adică ar fi putut creste natalitatea prin exemplul personal, dar nu a facut-o, în schimb, vrea să oblige niste amarate violate sau supuse abuzurilor , unele minore, cum sunt destule care avorteaza, să crească copii când nu pot.
    Dacă dorește asta, ar trebui să oblige si tatii să contribuie la creșterea acestor copii, așa ar fi corect. Acum un test de ADN poate demonstra ușor paternitatea.

  2. Uite cu ce pierd timpul republicanii, în timp ce lumea, inclusiv SUA, e în mijlocul mai multor crize simultane. Republicanii sunt niște gunoaie.

  3. Termenul de 15 saptamani mi se pare rezonabil pentru toata lumea (desi mai corect ar fi in jur de 14 saptamani). Io zic ca si o parte si cealalta fac doar campanie electorala pe tema asta.

  4. Altu’ care uraste femeile si stie el cum sta treaba!