Un inginer sibian care a ajutat gratuit mii de liceeni să treacă Bac-ul și-a dat demisia pentru a se dedica și elevilor care se pregătesc de Evaluarea Națională / Mihai Suciu spune că va pregăti copiii plecând de la nota 0, până la 10
Mihai Suciu, un inginer sibian care de 19 ani meditează gratuit elevi cu note mici la matematică și îi pregătește pentru Bacalaureat, a demisionat de la compania unde a lucrat timp de 13 ani și, în prezent, își dedică tot timpul vocației sale de a-i ajuta pe elevi, scrie Turnul Sfatului.
În acest context, la începutul acestui an, Mihai a anunțat și o premieră: a început meditațiile și pentru elevii de clasa a VIII-a. El își propune să îi ajute pe cei cu note foarte mici la matematică să ajungă, până la examenul național, cât mai aproape de nota maximă.
„Cum mi-am eliberat mult din timpul meu, am spus să fac pregătire și cu elevii de clasa a VIII-a, astfel încât să pun umărul și la Evaluarea Națională, să pot duce elevii de la note foarte mici spre nota maximă. Am primit foarte multe mesaje de-a lungul timpului, mai ales de la părinți care își doreau să lucrez și cu copiii din clasele mai mici, dar timpul nu-mi permitea. Ei bine, anul acesta timpul îmi permite și de aceea încep să vin în sprijinul acestor copii”, spune bărbatul.
Mihai spune că va pregăti elevii plecând de la nota 0 până la nota 10. Va implementa un model de învățare testat și validat, astfel încât elevii să prindă drag de învățat și să învețe cu plăcere matematica. Pe lângă matematică, va desfășura un program de dezvoltare personală pentru elevi, prin care aceștia își vor descoperi vocația, fără a învăța mecanic.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.