Un istoric acuză Arhivele Naționale că secretizează dosarul fostului guvernator al Transnistriei, Gh. Alexianu, condamnat pentru crime de război pentru implicarea în Holocaust și executat. Una dintre mize – proprietățile

Op-ed semnat de istoricul Bogdan Constantin Dogaru:

Dincolo de articolele apărute în presă despre actele secrete de stat și secrete de serviciu de dinainte de 1990 aflate în depozitele Arhivele Naționale există un adevăr și mai crunt, documentele „confidențiale” din anexa 6 a Legii Arhivelor nr. 16/1996. Acolo sunt mai multe categorii de documente care pot fi accesibile cercetătorilor după termene foarte mari de timp.

Dacă cu documentele diplomatice Ministerul Afacerilor Externe a luat problema în propriile mâni și asigură accesul istoricilor la cele create până în 1989 inclusiv, făcând abstracție de termenul de 50 de ani impus de anexa 6, cu documentele judiciare (de natură civilă sau penală) create de instanțele de judecată (judecătorii, tribunale, curți de apel) sau de organele procuraturii este o mare problemă. Și aici mă refer în special la sentințele penale și civile din perioada 1933 – 1989 care, conform anexei 6 a Legii arhivelor 16/1996, nu se dau în cercetare decât după 90 de ani de la crearea lor.

Or, între sentințele penale și civile din perioada regimului Antonescu se regăsesc și cele privind implementarea politicilor Holocaustului contra populației evreiești: contestații la confiscarea bunurilor imobile și mobile, contestații la deciziile de retragere a cetățeniei române, condamnări abuzive pentru speculă, sabotaj economic, etc. Nu mai vorbim despre rechizitoriile procuraturii și sentințele penale ale instanțelor din perioada comunistă: condamnări abuzive pentru speculă, sabotaj economic, deținere „ilegală” de valută, aur, argint, trecerea frauduloasă a frontierei, condamnări pentru sacrificarea considerată a fi ilegală a animalelor, pentru avort și complicitate la avort, internări abuzive în spitale de psihiatrie a celor considerați a fi dușmani ai regimului comunist.

Lipsa unor norme clare de aplicarea a Legii arhivelor 16/1996 și în special a anexei 6 a făcut ca unele persoane cu funcții de conducere din Arhivele Naționale și Arhivele Naționale Istorice Centrale să interpreteze art. 30 și anexa 6 după bunul lor plac, când în spiritul legii, când în litera ei.

Daca uneori au trecut peste prevederile anexei 6 și mi-au eliberat copii de pe dosare privind cauze penale (de exemplu din 1941) și civile (de exemplu din 1948), în cazul dosarului fostului guvernator al Transnistriei, Gheorghe Alexianu, condamnat în 1946 drept criminal de război pentru implicarea sa în Holocaust și executat, cei din conducerea Arhivelor Naționale și Arhivelor Naționale Istorice Centrale au refuzat în mod repetat, deși am insistat, să îmi elibereze copii dintr-un dosar al acestuia din perioada 1938 – 1940.

Nu s-a ținut cont de faptul că, în anexa 6 a Legii Arhivelor, se menționează că „documentele privind viața privata a unei persoane se dau în cercetare după 40 de ani de la moartea acesteia” (Alexianu fiind mort din 1946). Cazul a fost supus inclusiv atenției domnului director al Arhivelor Naționale Cristian Anița, dar nu am reușit să primesc un răspuns favorabil. Mi se pare suspect faptul că tocmai în cazul lui Gheorghe Alexianu (al cărui moștenitor a luat ilegal o suprafață de pădure în Vrancea, pădure pe care Statul Român se chinuie și în prezent să o recupereze) cei de la Arhivele Naționale nu au reușit să interpreteze legea în spiritul ei și au interpretat-o exact în litera ei.

Toate motivele invocate în răspunsul elaborat de conducerea Arhivelor Naționale sunt penibile. Cum am amintit mai sus deja mi-au fost eliberate la alte cereri documente judiciare în cauze civile și penale din perioada 1941-1948 fără ca cei de la Arhivele Naționale să aibă mustrări de conștiință că ar fi încălcat legea (inclusiv structurile județene ale Arhivelor Naționale mi-au eliberat copii de pe astfel de documente).

Nici faptul că dosarul lui Alexianu ar conține documente notariale nu poate constitui un motiv serios de refuz. Astfel de documente notariale din perioada 1933-1948 se regăsesc în cantități importante și în dosarele fondului arhivistic Reforma Agrară din 1945 care se dă, fără probleme, în cercetare la sala de studiu a Arhivelor Naționale Istorice Centrale fără ca cineva să își închipuie măcar că astfel s-ar încălca legea.

Nici argumentul invocat de Arhivele Naționale conform căruia Comisia Controlului averilor demnitarilor statului, fiind formată din membri ai Înaltei Curți de Casație și Curții de Apel, creează documente judiciare care se supun anexei 6 (și se dau în cercetare abia după 90 de ani) nu stă în picioare. Dosarele unei comisii asemănătoare, Comisia Specială pentru controlul fondurilor secrete și de ordine publică, sunt publice (ca parte structurală a fondului Președinția Consiliului de Miniștri) putând fi consultate fără probleme la sala de studiu (eu însumi am scos copii de pe astfel de documente). Comisia Specială pentru controlul fondurilor secrete funcționa tot pe lângă Președinția Consiliului de Miniștri și era alcătuită, ca și cealaltă comisie, tot din 5 membri ai Înaltei Curți de Casație și Justiție și un secretar de la Curtea de Apel București. Care este diferența ? De ce una crează documente judiciare confidențiale, în opinia conducerii Arhivelor Naționale și cealaltă nu ?

Mai mult decât atât, odată cu condamnarea sa din 1946, toată averea lui Alexianu a trecut în proprietatea Statului Român. Deci documentele din dosarul respectiv se referă la niște proprietăți care în perioada 1938-1940 au fost ale lui Gheorghe Alexianu, dar care din 1946 și până în prezent au aparținut și aparțin Statului Român (sau ar trebui să aparțină dacă nu am avea instituții incompetente). Cum poate considera conducerea Arhivelor Naționale că documentele referitoare la niște bunuri imobile care aparțin Statului Român (fie ele și notariale sau judiciare) sunt confidențiale?

Refuzul conducerii Arhivelor Naționale de a-mi elibera copii din dosarul lui Alexianu, deși mă revoltă, nu mă miră. Aceeași „vigilență” față de respectarea strictă a legii (de data aceasta a capitolului privind funcționarii publici din Codul Administrativ) a manifestat-o domnul director Cristian Anița și atunci când m-a amenințat, voalat, în scris, cu Comisia de Disciplină pentru că am îndrăznit să adresez unele întrebări (poate incomode) diverselor instituții ale Statului Român privind funcționarea comisiilor de verificare a retrocedărilor ilegale de imobile moștenitorilor criminalilor de război implicați în Holocaust.

Poate că a sosit momentul să se voteze o nouă lege a arhivelor prin care să se asigure accesul liber al cercetătorilor la documente și să se termine în sfârșit cu așa-zisele documente confidențiale și secrete din epoca lui Carol al II-lea, Antonescu, Dej și Ceaușescu iar pentru Arhivele Naționale să fie creionată o altă arhitectură instituțională prin scoaterea acestora din subordinea Ministerului de Interne și reorganizarea lor sub forma unei agenții plasată sub controlul civil al Parlamentului sau Guvernului României.

Notă: Bogdan Constantin Dogaru este licențiat al Facultății de Arhivistică din București, promoția 2004, specializarea arhivistică-istorie; absolvent în 2008 al cursurilor de master (specializarea arhivistică contemporană) la aceeași facultate; autor al unor lucrări, studii și articole despre istoria evreilor, istoria societății civile (societăți, asociații, cluburi) și istoria serviciilor secrete.