G4Media.ro

Un italian a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare pentru…

Sursa foto: Ziarul de Iași

Un italian a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare pentru că a construit la Botoșani un drum mai îngust decât trebuia / Constructorul a dat vina pe dirigintele de șantier

O firmă italiană a raportat un drum mai lat decât cel construit efectiv, iar primăria Ibănești din județul Botoșani a plătit fără să pună multe întrebări. Prejudiciul la bugetul european a fost recuperat pe seama primăriei, așa că italianul și complicii săi români au scăpat relativ ieftin, cu închisoare cu suspendare, scrie Ziarul de Iași, despre o condamnarea unui drum prost realizat.

În martie 2018, primăria comunei Ibănești din județul Botoșani a obținut finanțarea de aproximativ 4 milioane lei necesară pentru modernizarea drumurilor locale din cele două sate componente. Efectuarea lucrărilor a fost adjudecată de sucursala ieșeană a unei firme italiene, SC Transporti e Movimenti Terra SRL.

După cum aveau să constate ulterior procurorii Parchetului European, documentația aferentă unui număr de trei facturi au fost falsificate, fiind raportate lucrări inexistente în realitate. Metoda folosită de constructor a fost simplă. Drumurile aflate în lucru, în lungime totală de 4,9 km, aveau în general o lățime a platformei de 5 metri și un carosabil lat de 4 metri. Pe porțiuni mici, cu o lungime totală de aproape o jumătate de kilometru, drumul era mai lat, având platforma de 7 metri și carosabilul de 5,5 metri. Indiferent la ce tronson se refereau, situațiile de lucrări raportate conțineau materiale și manoperă corespunzătoare lățimii maxime. În acest mod, facturile fuseseră umflate cu 497.500 lei.

Până la urmă, banii plătiți în plus de AFIR au fost recuperați de la primăria Ibănești. La rându-i, aceasta s-a îndreptat împotriva firmei italiene, obținând în toamna anului trecut, la Suceava, obligarea acesteia la plata a 542.000 lei cu titlu de daune.

Magistrații Tribunalului l-au condamnat pe Faraca la 3 ani de închisoare, dispunând însă suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. Firma administrată de acesta a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 390.000 lei.

Hotărârea Tribunalului nu este definitivă, ea putând fi contestată.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Santurile trebuie desfiintate si introdusa canalizare, nu betonate.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.